Persoanele fizice cu averi mari, în vizorul DNA: 30 de noi verificări, declanșate în luna noiembrie

Publicat: 09 12. 2015, 12:56
Foto: dorohoinews.ro

Persoanele fizice cu averi au intrat anul acesta în vizorul procurorilor anticorupție. După ce Fiscul a anunțat, în 23 noiembrie, că a identificat venituri nedeclarate de peste 86,948 milioane de lei, la 10 persoane fizice cu averi mari, directorul general al Direcției Verificări Fiscale din cadrul ANAF a anunțat că alte 30 de persoane sunt verificate, prin metode indirecte. „Din acțiunile noastre de control prin metode indirecte, pentru diferențele pe care le-am constatat, a rezultat că, în primul rând, acestea se datorează unor alocări de fonduri în numerar, în special pentru creditări de societăți comerciale și achiziții de imobile”, a menționat Eugen Șerban, conform agerpres.

În primele 10 verificări prin metode indirecte s-au “constatat venituri cu surse neidentificate de 23,7 milioane de lei, pentru care s-a calculat impozit pe venit suplimentar de plată de 3,8 milioane de lei, la care s-au adăugat penalități și dobânzi de 2,4 milioane de lei. De asemenea, au mai fost constatate venituri cu surse identificate în valoare de 63,17 milioane de lei”.

Explicațiile celor prinși cu averi nejustificate au fost dintre cele mai diverse: “au fost cazuri în care ne-au spus că banii provin din dividende și salarii ridicate în numerar, în perioada anterioară sau bani primiți cu diverse ocazii festive: botez, onomastici, unele chiar în urmă cu 10-15 ani.”

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat, la începutul lunii august a acestui an, verificarea persoanelor fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal, respectiv a celor care au o avere ce nu poate fi justificată de veniturile declarate.