Pensionarii ce au lucrat în grupe de muncă ar putea beneficia de bani în plus. Documentul, adoptat de Senat

Publicat: 04 10. 2024, 13:58
Sursa Foto: Pixabay.com

Senatul a adoptat recent o inițiativă legislativă propusă de Uniunea Salvați România (USR), menită să corecteze inechitățile în calcularea pensiilor pentru pensionarii care au lucrat în condiții speciale sau în grupele I și II de muncă.

Pensionarii ce au lucrat în grupe de muncă ar putea beneficia de bani în plus

Mai exact, proiectul vizează o recalculare a pensiilor pentru acești pensionari, care au fost afectați de actualele prevederi legislative și au primit sume semnificativ mai mici față de alți beneficiari ai sistemului de pensii.

Potrivit noii propuneri, „în cazul beneficiarilor care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și II de muncă, respectiv în condiții speciale sau deosebite de muncă, precum și ai beneficiarilor pensiilor de invaliditate, conform legilor aflate în vigoare la momentul pensionării, valoarea punctului de referință reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a prezentei legi și nivelul stagiului de cotizare cu reducerea vârstei standard de pensionare, după caz, prevăzute de legea în vigoare la data pensionării”, scrie Româniatv.

Avantajele modificării legii

Modificarea va aduce o creștere semnificativă a pensiilor pentru cei care au lucrat în condiții de muncă grele și care, până acum, nu au beneficiat de un punctaj corespunzător efortului depus. Pensionarii care au lucrat sub 30 de ani, dar în condiții speciale, sunt cei mai afectați de actualele reguli. De asemenea, aceștia nu au primit puncte de stabilitate, de care beneficiază doar cei cu o vechime de peste 25 de ani.

Un alt aspect reglementat de inițiativă este faptul că mulți dintre acești pensionari au plătit de-a lungul carierei lor contribuții suplimentare, destinate să le asigure un punctaj lunar mai mare și o vechime suplimentară, însă nu au primit beneficiile corespunzătoare. Contribuția suplimentară inițială a fost de 10%, iar în prezent este de 8%. În multe cazuri, recalculările recente au dus la reduceri semnificative ale pensiilor, chiar și de peste 4.000 de lei.