Pensii SUSPENDATE în Gorj. Cum a fost posibil acest lucru

Publicat: 06 10. 2017, 19:05

Peste o sută de pensionari din Gorj s-au ales cu pensiile suspendate. Vârstnicii au intrat în atenția reprezentanților Casei Județene de Pensii (CJP) Gorj după ce au prestat și alte activități, deși, conform legii, nu mai au voie să muncească. Este vorba despre cei care au ieșit la pensie anticipat, dar și despre pensionarii încadrați în gradele I sau II de invaliditate.

Reprezentanții CJP Gorj sunt nevoiți să le suspende pensiile și să recupereze debitele pe perioada în care aceștia au fost încadrați în câmpul muncii, scrie GDS.

Dintre cele 110 cazuri la care face referire conducerea Casei Județene de Pensii, 38 de persoane au ieșit la pensie în urma constatării gradului I sau II de invaliditate, fapt ce nu le mai permite să fie angajate.