Pensii mai mici pentru toată lumea! Oamenii sunt șocați și ies în stradă: Pică Guvernul?
Pensionari spanioli şi-au multiplicat manifestaţiile în numeroase oraşe în ţară, cerând o recalculare a pensiilor şi îndemnând la ocuparea drumurilor, după modelul ”vestelor galbene” în Franţa, relatează AFP, conform ziaruldeiasi.ro.
Coordonarea de stat pentru apărarea sistemului public de pensii (COESPE) şi alte colective au îndemnat la manifestaţii într-o sută de muncipalităţi, pentru a reclama ”pensii demne”.
Pe Gran Via, principalul bulevard de la Madrid, mii de pensionari au cerut, ca pensiile să nu fie mai mici de 1.080 de euro pe lună.
”Azi, mulţi dintre copiii mei emancipaţi primesc un ajutor din partea mea, deşi am o pensie sub 900 de euro”, declara o fostă şoferiţă de taxi, Mari Carmen Velarde, în vârstă de 73 de ani. ”Fiica mea este plătită cu 500 de euro pentru un serviciu după-amiaza şi plăteşte 450 de euro chirie, aşa că atunci când fac cumpărături cumpăr pentru doi şi locuiesc împreună cu unul dintre fiii mei”, spune ea.
”Aş vrea ca spaniolii să fie mai revoluţionari, ca francezii, însă fără agresivitate. Mi-aş pune vesta galbenă, dar fără să sparg vreo vitrină”, dă asigurări această pensionară.
Mulţi dintre aceşti manifestanţi vor să le amintească politicienilor că nouă milioane de pensionari spanioli au o mare putere electorală.
Guvernul socialistului Pedro Sanchez, aflat la putere din iunie, este minoritar în Parlament, iar alegeri legislative sunt prevăzute în 2019.
Potrivit ministrului spaniol al Muncii, pensia medie a atins în noiembrie 1.106 euro pe lună, o creştere cu 3,4% faţă de anul trecut.
Însă, ”aici sunt peste trei milioane de pensionari care primesc mai puţin de 400 de euro pe lună, iar de aceea noi reclamăm o pensie minimă de 1.080 de euro pe lună”, afirma un fost muncitor în construcţii, Angel Luis Parra, în vârstă de 62 de ani, care purta o banderolă a Sindicatului Co-Bas, clamând ”ca în Franţa, lupta este în stradă”.
Fostul muncitor insistă asupra importanţei schimbării condiţiilor de muncă ale tinerilor. „Pedro Sanchez nu şi-a respectat promisiunea de a abroga reforma dreptului muncii (din 2012), iar drama, în Spania, astăzi, este că oamenii au contracte pe perioadă parţială cu salarii mizerabile”, denunţă el.
„Chalecos amarillos” (”veste galbene”) autoproclamate i-au îndemnat pe pensionari să se mobilizeze, prin intermediul unui cont pe Twitter deschis în decembrie. Însă aceste ”veste galbene” erau mai degrabă rare în coloană sau erau purtate de activişti care dau asigurări că le poartă de ani de zile.