Patronatele critică măsurile fiscale pregătite de coaliția PSD-PNL / Radu Burnete: „Într-o țară dezvoltată nu se poate ca Guvernul să vină la jumătatea anului să spună că lipsesc 30 de miliarde” (VIDEO)

Patronatele critică măsurile fiscale pregătite de coaliția PSD-PNL / Radu Burnete: Într-o țară dezvoltată nu se poate ca Guvernul să vină la jumătatea anului să spună că lipsesc 30 de miliarde (VIDEO)
Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia.

Radu Burnete, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, a criticat luni în emisiunea Actualitatea, moderată de Tudor Mușat, măsurile fiscale discutate de coaliția PSD-PNL pentru acoperirea găurii bugetare. Acesta a precizat că nu s epoate într-o țară dezvoltată ca Guvernul să se trezească la jumătatea anului cu o gaură la buget de 30 de miliarde:

„Primul lucru pe care îl avem de reclamat la adresa coaliției este că aflăm la jumătatea anului că ne lipsesc 30 de miliarde, asta în condițiile în care și Consiliul Fiscal și alți economiști au avertizat de la momentul în care bugetul a fost adoptat par că par a fi niște probleme acolo pe venituri și pe cheltuieli.

Așa ceva nu este posibil. Într-o țară dezvoltată nu se poate ca Guvernul să vină la jumătatea anului să spună că lipsesc 2-3% din PIB. Nu vorbim de un miliard sau două pe care le găseam”.

Radu Burnete critică și modul cum vrea Guvernul să elimine facilitățile fiscale:

„Vorbim despre facilitățile fiscale, nimeni nu e nebun și nu vrea să stea la masă și să discute. Chiar și atunci cânde decizi să elimini niște facilități fiscale și nu le mai consideri oportune, trebuie să le faci pe un calendar. Să ai un program de 2-3 ani de zile, renunți treptat. Companiile pe care noi le reprezentăm au contracte în derulare, nu se pot întoarce de pe o zi pe alta. Politicienii tind să se uite la jumătatea de sus a clasamentului companiilor, celor care au profit, au salarii mari și mereu spun că aceste companii pot absorbi orice noi costuri.

Uităm de jumătatea de jos a clasamentului, sunt foarte multe companii în țara asta care au marje de profil mici care se zbat de la o lună la alta. Și companiile astea angajează sute de mii de oameni, plătesc impozite. Trebui să avem grijă că dacă venim peste noapte și aruncăm o grămadă de taxe noi, chiar și unele justificate, le băgăm în groapă”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`