Patronat: Producţia de lapte va creşte cu 15% în acest an, iar preţurile vor scădea cu 10%

Publicat: 13 04. 2014, 19:56

Producţia de lapte va creşte cu aproximativ 15% în acest an, ca urmare a majorării cu peste 50% a subvenţiei pentru vacile de lapte, iar preţurile vor urma să scadă cu până la 10%, pe fondul ofertei suplimentare, au declarat reprezentanţii patronatului din industrie.

„Vom închide anul 2014 cu o creştere a producţiei de aproximativ 15%. Pentru că va creşte oferta în piaţă, preţurile vor scădea în acest an cu până la 10% comparativ cu anul trecut”, a spus Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale din Industria Laptelui, transmite Mediafax.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii au declarat că dacă în anul 2013 cuantumul pe cap de bovină era de 453 lei, la care se adăuga sprijinul pentru cantitatea de lapte livrată sau vândută direct, în acest an se ajunge la un cuantum total de 729 lei/ de animal pentru o vacă cu producţia de 3 tone şi la 1.097 de lei pentru un animal care produce 7 tone de lapte.

„Statul vrea să crescă din acest an cantitatea de lapte produsă în România şi am majorat subvenţia pentru vacile de lapte. Am luat aceste măsuri pentru că vrem să facem faţă competiţiei din 2015, atunci când se vor elimina cotele de lapte”, a precizat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Dacă în anul 2007 existau în România aproape 1,6 milioane de bovine, numărul acestora a scăzut în 2013 la 1,078 milioane de animale.