Parlamentarii greci au votat în favoarea proiectului care permite ştergerea unei datorii de 107 miliarde de euro

Parlamentarii greci au votat în favoarea proiectului care permite ştergerea unei datorii de 107 miliarde de euro
Foto: guardian.co.uk

Parlamentul grec a adoptat  în regim de urgenţă proiectul de lege care defineşte modalităţile ce permit ştergerea unei datorii de 107 miliarde de euro deţinute de creditorii privaţi ai ţării.

Legea, adoptată cu o majoritate de voturi de către deputaţii prezenţi, va autoriza lansarea unei operaţiuni de restructurare a datoriilor elene, inedită prin amploarea ei în istoria financiară, în scopul de a reduce datoria publică la 120% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2020, faţă de peste 160% în prezent.

”Prin aprobarea acestei legi, parlamentul ne permite să ieșim din acest vortex” a spus ministrul grec de Finanțe, Evangelos Venizelos, citat de BBC News.

Oferta, care presupune un schimb de obligațiuni cu creditorii privați, va fi înaintată acestora din urmă până vineri, iar schimbul trebuie finalizat până pe 12 martie, înainte de termenul limită de 20 martie, când ajung la scadenţă datorii de 14,5 miliarde de euro.

Sindicatele din Grecia deja protestează faţă de măsurile de austeritate impuse de creditorii externi pentru acordarea împrumutului de 130 de miliarde de euro. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)