Oscilație haotică de prețuri la carburanți. Tarifele au rămas în continuare la un nivel ridicat
Prețurile la pompă, la benzină și motorină se mențin la un nivel foarte ridicat, după creșterea artificială a tarifelor la carburanți de luna trecută. Mai mult, ultima săptămână a fost marcată de oscilații haotice ale prețurilor, în continuare mult mai mari față de finalul anului 2021 și începutul lui 2022.
Miercuri, benzina la stațiile MOL s-a scumpit în medie cu 4 bani/l, joi s-a ieftinit cu 6 bani/l, iar OMV Petrom a majorat joi, la prânz, prețul benzinei în cele mai ieftine stații ale sale cu 3 bani/l, după ce cu cel puțin 12 ore în urmă îl micșorase cu 6 bani/l, arată o analiză Profit.ro.
O posibilă explicație ar fi volatilitatea ridicată a petrolului de pe piețele internaționale, susține sursa citată. De regulă, companiile care comercializează carburanți modifică tarifele treptat, timp de câteva zile, iar apoi urmează perioade similare de ieftiniri. Motivul, evitarea transmiterii volatilității cotațiilor internaționale ale țițeiului în prețurile de la pompă. De această dată, în schimb, regula pare că nu a mai fost respectată.
Cum arată prețurile la carburanți, în București
Prețul benzinei la MOL, în București, miercuri: 7,85-8,07 lei/l.
Prețul benzinei la MOL, în București, joi: 7,89-8,12 lei/l.
Prețul benzinei la OMV, în București, miercuri: 7,68-7,87 lei/l.
Prețul benzinei la OMV, în București, joi: 7,71-8,82 lei/l.
Lukoil a înregistrat cele mai stabile prețuri și printre cele mai ieftine. Cele mai mici tarife sunt la Socar, unde benzina costă 7,69 lei/l, iar motorina 8,24 lei/l.