Economic
Potrivit unor modificări aduse Codului de Procedură Fiscală printr-o ordonanță de urgență, Fiscul aplică din 1 iulie un nou sistem de penalități de întârziere la plata impozitelor, relatează HotNews.
Astfel, contribuabilii cu restanțe vor fi nevoiți să achite o penalitate de 0,02% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere.
Înainte, nivelul penalităților de întârziere era calculat în fucție de perioada de întârziere. Așadar, dacă stingerea obligației restante era făcută în primele 30 de zile de la scadență, nu erau plătite penalități de întârziere. Între 31 și 90 zile, nivelul penalităților era de 5% și după 91 de zile ajungea la 15 procente.