Orange va investi 30 de milioane de euro în platforma Dailymotion
Orange va investi 30 de milioane de euro în site-ul de video sharing Dailymotion, notează Les Echos.
Compania are ca ţintă triplarea vânzărilor platformei în următorii 3 ani, la aproximativ 100 de milioane de euro, potrivit directorului general Stephane Richard.
Potrivit acestuia, Orange nu mai ia în calcul vânzarea site-ului, deşi mai multe companii şi-au exprimat interesul după prăbuşirea înţelegerii cu Yahoo.
Anul trecut, Dailymotion a avut o cifră de afaceri de 37 milioane euro
Site-ul a fost preluat de Orange prin două tranzacţii derulate în 2011 şi la începutul acestui an, pentru suma totală de 127 milioane euro.