Opinie: Plafonarea prețului pentru gazele naturale va fi suspendată „imediat” dacă producătorii și livratorii se vor orienta spre piețele asiatice. UE se va bate cu China pentru GNL american la suprapreț
Plafonarea propusă de UE pentru a ține în frâu prețurile ridicate la gaze va fi suspendată „imediat” dacă va duce la consecințe neprevăzute și dăunătoare pentru economia UE, potrivit unor înalți oficiali europeni.
Dacă speculanții pieței de gaz se îndreaptă spre Asia, consumatorii europeni pot să-și ia adio de la plafonare
Există temeri că plafonarea prețurilor, care are ca scop limitarea speculațiilor de pe piață, ar putea speria livratorii de gaze naturale lichefiate (GNL) atât de necesare, care pot fi redirecționate cu ușurință către țările asiatice, anunță Euronews.
Fiind companii private, producătorii de GNL caută să își maximizeze profiturile și își aleg piețele în consecință.
Scriam în urmă cu câteva săptămâni că potrivit Financial Times, exporturile au crescut vertiginos pentru producătorii americani de GNL, pe măsură ce cererea a crescut, în special din partea Europei. În decembrie anul trecut, SUA au devenit pentru prima dată cel mai mare exportator mondial al acestui combustibil.
Și că prețul viitor al GNL va fi mai mare decât prețul actual. Nu s-a recurs la astrologi care să prezică acest lucru ci la imaginile din satelit ale fabricilor care sunt urmărite de diverse companii livratoare de GNL.
Adică, pe scurt, se vede din spațiu că activitățile industriale care se bazează pe gaz s-au relaxat. Deocamdată. Asta înseamnă că, în mod normal, ar trebui să se obțină bani mai mulți pentru o livrare din luna ianuarie decât pentru una din noiembrie.
Michelle Wiese Bockmann, editor și analist de piețe la revista de transport maritim Lloyd’s List, spunea că, doar așteptând să livreze în decembrie, mai degrabă decât în noiembrie, diferența de profit ar putea fi de ordinul zecilor de milioane de dolari pe transport.
Iar livratorii de GNL exact asta fac. Rapoarte recente din mass-media sugerează că zeci de nave de GNL au plutit pur și simplu în jurul coastelor europene, speculând ca prețurile să crească înainte de a-și descărca proviziile.
Doar că, dacă UE ajunge la un consens și va plafona prețurile, acest lucru le încurcă puțin pe companiile producătoare și livratoare de gaze lichefiate. Așa că:
„Ne-am gândit foarte mult la ceea ce poate merge prost. Dacă ceva nu va merge bine, vom opri totul”, a declarat un oficial de rang înalt al UE, vorbind sub rezerva anonimatului. „Vom apăsa pe buton”.
Comisia Europeană elaborează încă detaliile specifice ale plafonării prețurilor, dar o schiță împărtășită cu presa joi a oferit o previzualizare a modului în care acest instrument fără precedent va funcționa în practică.
Plafonarea se va aplica la Title Transfer Facility (TTF), hub-ul virtual olandez prin care transportatorii și clienții tranzacționează livrările de gaze.
TTF servește drept referință principală pentru întregul sector energetic european, prețurile sale având o influență puternică asupra facturilor pe care le primesc în fiecare lună companiile și consumatorii.
De când a început războiul din Ucraina, TTF a cunoscut suișuri și coborâșuri bruște, alimentate de speculațiile privind următoarea mișcare a Kremlinului.
Acest lucru a dus la prețuri record, în special în timpul verii, când TTF a atins un maxim istoric de 349 de euro pe megawatt-oră.
Prețurile ar putea să crească din nou pe fondul cererii mai mari din timpul iernii
Deși prețurile s-au stabilizat de atunci, există temeri că volatilitatea ar putea reveni în mod dureros în timpul iernii, pe măsură ce temperaturile scad și cererea de încălzire creștere: „Suntem expuși la o serie de scumpiri care nu sunt justificate de fundamentele pieței”, a declarat oficialul UE.
„Trebuie să transmitem un semnal că Europa nu este dispusă să plătească orice preț și în oricare moment”.
În acest sens, Comisia Europeană intenționează să creeze un „efect de descurajare” prin stabilirea unei limite maxime pentru tranzacțiile TTF. Cu alte cuvinte, un plafon de preț.
Dar acest plafon extraordinar, cunoscut oficial sub numele de „mecanism de corecție a pieței”, va fi declanșat numai dacă sunt îndeplinite două condiții-cheie:
dacă prețurile TTF ating sau depășesc limita fixată de UE, care nu a fost încă definită.
dacă prețurile TTF nu se ridică la nivelul creșterilor înregistrate pe alte piețe internaționale, în special în Asia.
De îndată ce ambele condiții vor fi îndeplinite, plafonul va fi activat „foarte rapid”, au declarat oficialii, subliniind că va fi o opțiune „de ultimă instanță” pentru a aborda creșterile „determinate de panică” de natură excepțională și de o amploare nesustenabilă.
„Acesta nu este un instrument de reglementare sau de administrare a prețurilor la gaze”, a declarat oficialul de rang înalt. „Este un instrument pentru a aborda o situație specifică de prețuri ridicate care nu are legătură cu tendințele pieței”.
Odată activat, Bruxelles-ul va efectua revizuiri lunare, folosind date de la Banca Centrală Europeană și de la agențiile de reglementare. Dacă o revizuire dovedește că cele două condiții nu mai sunt îndeplinite, plafonul va fi dezactivat.
Între timp merită să ne reamintim că europenii ar putea ajunge la un cost de 90 de miliarde de dolari pentru importurile de GNL, dublu față de cele aproximativ 44,5 miliarde de dolari plătite în 2019 și aproape triplu față de totalul din 2021, de aproximativ 35 de miliarde de dolari, presupunând din nou că toate achizițiile au fost făcute la prețuri indexate cu Brent.
Europa are nevoie de fiecare moleculă de GNL
În special, Comisia Europeană ar putea suspenda în mod categoric plafonarea prețurilor dacă aceasta amenință securitatea aprovizionării UE, creează probleme financiare sau generează haos pe piață.
„Dacă ne aflăm într-o situație în care vedem riscuri semnificative, ceea ce contează este să luăm o decizie rapidă”, a declarat oficialul european. „Riscurile există întotdeauna, dar avem măsuri de protecție pentru a le minimiza”.
Încetinirea economiei din China a permis Europei să atragă o mulțime de încărcături de GNL în acest an și să compenseze parțial pierderea gazului rusesc.
Dar acest moment ar putea lua sfârșit dacă economia chineză se redresează și concurența globală se intensifică, punând blocul comunitar într-o situație dificilă.
„În această iarnă, vom avea nevoie și de fiecare moleculă de GNL pe care o putem asigura”, a declarat luna trecută Kadri Simson, comisarul european pentru energie.
Ținând cont de aceste riscuri, Comisia intenționează să aplice plafonul doar contractelor pe termen lung, cunoscute și sub numele de contracte futures, care sunt încheiate la TTF și se răsfrâng asupra gospodăriilor și companiilor.
În principiu, acest lucru va exclude contractele încheiate între furnizori și clienți pe bază bilaterală în afara TTF, cunoscute sub denumirea de contracte extrabursiere (OTC). Pentru că mulți cumpărători europeni folosesc o combinație de contracte pe termen lung și achiziții la vedere pentru a-și satisface nevoile de GNL.
Executivul consideră că această excepție va acționa ca o „supapă de siguranță” pentru a ajuta la asigurarea încărcăturilor de GNL care riscă să fie redirecționate. Însă, potrivit unei analize Bloomberg publicată joi, Goldman prevede o revenire a economiei Chinei.
Încrederea în perspectivele Chinei s-a îmbunătățit de când Beijingul și-a recalibrat normele de control Covid-19 și a introdus săptămâna trecută un pachet de măsuri de amploare pentru a ajuta finanțarea imobiliară.
Și ne întoarcem la ce spunea oficialul european anonim de mai sus, că există temeri că plafonarea prețurilor ar putea speria livratorii de gaze naturale lichefiate (GNL) atât de necesare, care pot fi astfel redirecționate cu ușurință către țările asiatice (în special China). Și la faptul că încetinirea economiei din China a permis Europei să atragă o mulțime de încărcături de GNL în acest an.
Așa că vestea bună că oficialii europeni s-au gândit totuși la un sistem de plafonare al prețului gazelor este anulată de vestea proastă că, iată, China tocmai pare că-și revine și asta înseamnă că tot oficialii vor „apăsa pe buton” și vor opri plafonarea iar consumatorii vor plăti și mai mult pentru energie.