OMV Petrom ar fi negociat cu Gazprom un schimb important de active, care implică România. Compania austriacă neagă
OMV ar fi batut palma cu gigantul rus Gazprom la sfârşitul anului trecut pentru un schimb important de active care implică tara noastra. Potrivit unor surse citate de hotnews, OMV ar urma să primească acces la explorarea şi exploatarea unor zăcăminte foarte mari în Siberia. În schimb, Gazprom ar urma să preia rafinaria Petrobrazi de la Ploiești, deţinută de OMV Petrom şi benzinării din Bulgaria.
B1.ro a prezentat încă de la jumătatea lunii decembrie această ipoteză. Conform Die Presse, prima etapă ar fi crearea unei divizi separate care să includă rafinăriile de la Schwechat (Viena) și Burghausen (Bavaria), care ar urma să fie preluate ulterior de Gazprom, potrivit unor surse apropiate OMV, compania-mamă a Petrom. Sursa citată menţiona la acea vreme că afacerile din România nu vor avea nicio legătură cu acest schimb de active.
Şi acum OMV a negat orice ipoteză privind schimbul de active.
Negocierile între grupul austriac OMV şi Gazprom au început cu mai mult timp în urmă. În vara anului trecut a fost semnată o înţelegere importanta între OMV si Gazprom iar potrivit documentului OMV ar putea deveni partener cu compania rusă în dezvoltarea unui zăcământ de petrol şi gaze din Rusia, oferind in schimb alte active, cum ar fi rafinaria Petrobrazi de la Ploiesti, lucru anunţat chiar de grupul austriac. Ba mai mult în toamnă OMV a semnat cu Gazprom un acord pentru dublarea conductei Nord Stream care ar creste si mai mult dependenta Europei de gazele ruseşti.
#DIRECT_ONE_2622qj#
Noul manager al OMV are ambiția extinderii grupului în spaţiul rusesc şi vizează în principal zăcăminte mari din Siberia. Anul trecut a fost numit şef la OMV, Rainer Seele.
Eventualul schimb de active dintre Gazprom şi OMV provoacă însă îngrijorări în rândul specialiştilor, legate de viitorul rafinăriei Petrobrazi. Şi asta pentru că mai multe afaceri mari operate de ruși în România s-au dovedit în timp falimentare.
„Am declarat în mod clar cã acţþiunile OMV, şi de asemenea, ale OMV Petrom nu sunt pe masa negocierilor. Orice ipotezã privind schimbul de active este falsã, fiind la începutul procesului de negociere, iar deciziile nu sunt încã luate. Ceea ce vom face în mod absolut clar este cã nu vom renunţa la drepturile de management asupra oricãrei dintre activele noastre strategice. OMV Petrom a fost, este si va fi o companie de bază, iar România rãmâne o piaţã de bazã”, au spus reprezentanţii OMV pentru jurnaliştii de la hotnews.