OMV Petrom, cel mai mare producator de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a pus în funcţiune, în luna iulie, o instalaţie nouă de desulfurare a gazelor în cadrul rafinăriei Petrobrazi, ca parte a programului de modernizare început în 2010. Noua instalaţie permite reducerea emisiilor poluante ale rafinariei, în linie cu nivelele europene, contribuind astfel la un mediu mai curat. În plus, noua instalaţie va avea un impact pozitiv asupra eficienţei energetice a rafinăriei.
Neil Anthony Morgan, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Rafinare şi Marketing: „Programul de modernizare al rafinăriei Petrobrazi se apropie treptat de finalizare. Unul din principalele obiective ale modernizării a fost deja atins odată cu ajustarea capacităţii care permite rafinăriei sa proceseze eficient întreaga cantitate de ţiţei produsă de divizia noastră de explorare şi producţie în România. Mai mult, dorim să creştem ponderea de motorină în mixul de produse şi să avem o rafinărie europeană, modernă, conformă cu standardelor de mediu din UE. Iar instalaţia de desulfurare este un pas important în această direcţie.”
Proiectul noii instalaţii de desulfurare a fost demarat la sfârşitul anului 2010 şi a presupus investiţii care s-au ridicat la circa 40 milioane euro, potrivit unui comunicat remis B1.
Pentru modernizarea şi eficientizarea rafinăriei Petrobrazi, OMV Petrom a alocat un buget de investiţii de circa 600 de miioane euro. Circa 500 milioane euro au fost deja investiţi până la acest moment.
O altă etapă în cadrul proiectului de modernizare a rafinăriei Petrobrazi a fost marcată în ianuarie 2013, când s-a finalizat modernizarea instalaţiei de cocsare, în urma unei investiţii de circa 45 mil. euro.
Următorii paşi vizează extinderea capacităţii instalaţiilor de hidrofinare motorină şi de cracare catalitică, ce reprezintă ultimă etapă în procesul de creştere a eficienţei rafinăriei şi îmbunătăţire a randamentelor de produse albe rafinate.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din sud-estul Europei, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din sud-estul Europei în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 8,8 miliarde euro în ultimii opt ani.
La sfârşitul anului 2012, Grupul exploata în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 775 milioane de barili echivalent petrol (750 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, OMV Petrom este prezent pe piaţa distribuţiei de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de OMV Petrom.