OMV Petrom a publicat rezultatele pentru T2 şi ianuarie – iunie 2014: Operaţiunile grupului, afectate de acciza pe carburanţi şi de taxa pe construcţii speciale

OMV Petrom a publicat rezultatele pentru T2 şi ianuarie – iunie 2014: Operaţiunile grupului, afectate de acciza pe carburanţi şi de taxa pe construcţii speciale

Grupul OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a făcut publice, marţi, rezultatele pentru T2 şi ianuarie-iunie 2014. 

Conform raportului, în T2/14, comparativ cu T2/13, EBIT CCA excluzând elementele speciale a scăzut cu 20%, afectat, în principal, de oprirea planificată pentru o lună a rafinăriei Petrobrazi precum şi de noul impozit pe construcţii din România.

Modernizarea rafinăriei Petrobrazi a fost finalizată cu succes, în timp ce vânzările din marketing au fost afectate de creşterea nivelului de taxare a carburanţilor şi de concurenţa sporită.

Totodată, investiţiile au înregistrat o creştere de 54%, datorită modernizării rafinăriei şi investiţiilor de explorare mai mari ca urmare a intensificării activităţii în Marea Neagră.

Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom S.A.: „În prima jumătate a anului 2014 am continuat să implementăm proiectele noastre de investiţii in conformitate cu strategia companiei. Astfel, am finalizat cu succes, în termenele şi bugetul stabilite, proiectul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi, demarat în 2010, în valoare de 600 mil euro, care ne va permite îmbunătăţirea marjelor de rafinare şi o mai bună satisfacere a cererii pieţei.

În E&P, operaţiunile de foraj şi reparaţii capitale au contribuit la stabilizarea producţiei interne. În zona offshore de mică adâncime, sonda de explorare Marina-1 a descoperit cel mai mare zăcământ de ţiţei din Marea Neagră, de la privatizare. În zona de mare adâncime am finalizat mobilizarea platformei Ocean Endeavor, care ne-a permis începerea forajului la sonda Domino-2 din blocul Neptun Deep, cu scopul de a confirma descoperirea iniţială de gaze şi de a identifica posibilităţi suplimentare de explorare.

Cererea redusă de produse petroliere şi gaze, combinată cu impozitarea suplimentară introdusă în 2013-2014, a neutralizat în mare măsură beneficiile rezultate în urma liberalizării preţului la gaze. Cu toate acestea, având în vedere ciclul lung al investiţiilor în sectorul de ţiţei şi gaze şi presupunând un viitor cadru fiscal şi de reglementare favorabil investiţiilor, ne vom continua proiectele, concentrându-ne în special pe cele de explorare şi redezvoltare zăcăminte, atât onshore, cât şi offshore.”

Vezi AICI raportul OMV Petrom privind rezultatele pentru T2/14

Urmăriți B1TV.ro și pe
`