Olguţa Vasilescu, despre Legea pensiilor: Sper că în această sesiune parlamentară o transmitem Parlamentului
Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a precizat că este posibil ca Legea pensiilor să fie trimisă în Parlament în această sesiune.
De asemenea, ministrul a susţinut că legea ar urma apoi să fie în dezbatere publică pentru încă o lună.
„Eu sper că în această sesiune parlamentară o transmitem Parlamentului (Legea pensiilor, n.r.). Sigur, va avea o perioadă de măcar o lună de dezbatere publică, însă aş vrea să vă spun că ea în campanie electorală nu a fost prezentată ca şi modificare legislativă. Noi nu am defilat în campania electorală cu noua Lege a pensiilor, aşa cum greşit se tot spune. Am spus în campanie electorală că vom creşte punctul de pensie de la 871 de lei, cât era în decembrie 2016, până la 1.775 de lei, în 2020 când noi terminăm acest ciclu de guvernare’, a transmis Vasilescu, citată de Ştiripesurse.
Astfel, Olguţa Vasilescu menţionează că suma pe care o implică acest proiect de lege este foarte mare, iar proiectul de act normativ este finalizat încă din luna octombrie a anului trecut, dar se fac foarte multe simulări pe el.
Ministrul Muncii nu a dorit să comenteze aceste aspecte.
„Am luat toate dosarele de pensii pe care ne-am judecat. Au fost pensionari care au dat în judecată statul român şi am luat toate acele dosare la mână ca să facem simulări pe ele cu noile formule de pensii, că sunt trei formule pe care s-a lucrat. Am văzut în aceste dosare de pensii ce anume au reclamat pensionarii. Vreau să vă spun că nu este o lege pe care să o lucreze Olguţa Vasilescu sau Ministerul Muncii. O lucrează specialiştii de la Casa Naţională de Pensii. Ne-am adresat în ultima perioadă şi unor profesori universitari de dreptul muncii, care să se uite peste această lege, pentru că nu vrem să greşim. Este o lege mult prea importantă’, a subliniat Vasilescu.