Olanda: ING, acord amiabil cu justiția într-un dosar de spălare de bani. Ce sumă va plăti primul grup financiar olandez

Publicat: 04 09. 2018, 17:38
Foto: capital.ro

ING Groep NV, primul grup financiar din Olanda, a ajuns la un acord cu justiția din această țară într-un dosar de spălare de bani. Grupul s-a angajat astfel să plătească o sumă de 775 de milioane de euro, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit procurorilor, între anii 2010 și 2016, reprezentanții ING au încălcat legislația olandeză „în mod structural şi timp de mai mulţi ani” prin faptul că nu a împiedicat utilizarea conturilor clienţilor săi pentru spălarea banilor.

„De ani de zile, clienții au putut să foloseascăconturile bancare ale ING pentru activitatile criminale fără să fie deranjați. ING ar fi trebuit să vadă că fluxurile de bani care au trecut prin acele conturi bancare au provenit probabil din activități criminale”, au declarat procurorii olandezi.

Suma de 775 de milioane de euro cuprinde o amendă de 675 de milioane și redresare pentru beneficii obţinute în manieră ilicită, în valoare de 100 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al anchetatorilor.

ING Group oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.