Președintele Băncii Centrale a Austriei și membru în consiliul guvernator al Băncii Centrale Europene, Ewald Nowotny, contestă avertismentul agenției de rating Standard & Poor’s (S&P) privind retrogradarea ratingurilor suverane a țărilor din zona euro, informează AFP.
”Este vorba de o declarație politică legată de summit-ul UE„, care urmeaza sa aiba loc vineri, din moment ce anunțul nu se adreseaza doar unei țări, ci zonei euro în ansamblu consideră Nowotny.
„Momentul ales pentru lansarea acestui avertisment si amploarea sa au un context clar politic (…) Devine problematic atunci cand politica se aliniaza apelurilor agentiilor de rating”, a declarat el.
În mod similar, cancelarul german Angela Merkel a spus într-o conferință de presă că ”ceea ce face o agenţie de rating este responsabilitatea acesteia„, însă nu a vrut să comenteze mai mult despre decizia S&P.
Cincisprezece țări erau vizate de anunțul S&P, printre acestea Germania, Franța și Austria.