Oficial BCE: Băncile din Grecia nu vor mai primi fonduri de urgenţă dacă nu se va încheia un acord cu creditorii
Dacă Guvernul elen nu va reuşi să încheie un acord cu creditorii, băncile din Grecia nu vor mai primi împrumuturi de urgenţă prin intermediul facilităţii ELA a Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat miercuri Christian Noyer, membru în consiliul guvernatorilor instituţiei.
Dacă până duminică, 12 iulie, nu va fi încheiat un acord „va fi prea târziu, iar consecinţele vor fi grave”, a spus Noyer, potrivit MarketWatch.
Oficialul BCE a precizat că intituția finaciară va fi nevoită să oprească finanţarea de urgenţă a băncilor elene din momentul în care nu vor mai exista şanse pentru un acord politic referitor la programul de reforme, sau din momentul în care sistemul bancar din Grecia se va prăbuşi, ceea ce se va întâmpla dacă Grecia va intra în default generalizat al datoriilor.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat marți că Grecia mai are timp până duminică să încheie un acord de salvare, pentru a rămâne în zona euro.
De asemenea, până vineri dimineață, Atena trebuie să prezinte un nou plan de reforme.