Oficial american: Finanţarea pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu a fost asigurată

Oficial american: Finanţarea pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu a fost asigurată

Finanţarea pentru ca Baza Deveselu să poată fi operativă, a fost deja asigurată. Afirmaţia a fost făcută de Frank Rose, angajat al Departamentului american de Stat, în cadrul unei întâlniri cu Bogdan Aurescu, Secretar de Stat în MAE.

Oficialul american a precizat că, la nivelul Congresului, a fost asigurată deja finanţarea pentru Baza Deveselu până în anul 2015 şi că lucrările se desfăşoară conform planului.

„Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 1 mai 2013, o întrevedere cu Frank Rose, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru politică de apărare şi spaţială, cu ocazia prezenţei sale la Bucureşti pentru participarea la a 9-a Conferinţă internaţională privind apărarea antirachetă (Bucureşti, 30 aprilie-3 mai 2013). Cei doi oficiali au discutat despre ultimele evoluţii legate de dezvoltarea proiectului româno-american privind participarea României la Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice în Europa (European Phased Adaptive Approach – EPAA), precum şi despre evoluţiile la nivel NATO, respectiv în dialogul cu Federaţia Rusă pe acest subiect”, informează MAE.

Frank Rose a reconfirmat faptul că angajamentul SUA pentru fazele 1, 2 (care implică România, prin Baza Deveselu) şi 3 ale EPAA rămâne extrem de ferm şi a adresat mulţumirile sale omologului român pentru aplicarea fără întârzieri, în calendarul stabilit împreună, a Acordului dintre România şi Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice în România, semnat în septembrie 2011. De asemenea, potrivit MAE, oficialul SUA a reiterat faptul că la nivelul Congresului american a fost asigurată deja toată finanţarea necesară pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu, la orizontul anului 2015.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)