Ora de iarnă revine în România în noaptea de sâmbătă spre duminică și accentuează spaima cetățeanului pentru factura de curent, arată Digi24 într-un reportaj.
Românii de la țară dezbat subiectul la porți, pe marginea drumului, la răspântii și oriunde se întâlnesc, dar discuțiile au mereu aceeași concluzie: becurile cât mai stinse și prizele cât mai goale cu putință sunt singurele variante care protejează bugetul familiei.
O oră în plus de iluminat cu bec economic nu costă mult. Cumulat însă, într-o lună, orele se adună și însumează mai mult de-o zi de iluminat plătit.
Și se simte la portmoneu, mai ales în gospodăriile care depășesc rația plafonată de kilowați. Plus că dincolo de becuri aprinse, întunericul aduce și răcoare, pornește radiatoare, centrale, sobe. Din cauza asta, prețul iernii care urmează sperie. „Eu am centrală electrică și nu o mai folosesc”
– Acum consumi mai mult curent, spune o localnică de la țară. Că se înserează devreme, dimineața nu poți să te scoli devreme… Am scos toate alea. Le scoatem din priză. Am ajuns vai de viața noastră.
– E teama mai mare acum când se întunecă mai devreme? – Păi la 1.000 de lei pensie, ce avem noi…
– Eu am centrală electrică și nu mai o folosesc, intervine un vecin.
– N-o mai folosiți? – Păi în februarie am dat 47 de milioane. Pe o lună. 4.700 de lei. Pe o lună! – Păi și cu ce vă încălziți acum? – Cu lemne! Am luat lemne. Bine că n-am fărâmat toate sobele, se felicită bărbatul.
Teamă de consum peste plafon, teamă de cifrele facturilor care urmează să apară.
– Acum, iarna… Până acum mai aveam un calorifer, îl mai băgam până să facem focul. Că și lemnele sunt scumpe. Acum nu mai… nici caloriferul. Că ce să-l mai bag? Mi-e teamă de cât voi plăti! spune o altă femeie.
– Și becul îl țineți aprins în casă? – Becuri… nu mai aprind. Că mai aprindeam un bec afară. Am unul d-ăla economic, dar nu l-am mai aprins nici pe ăla, mărturisește femeia.
– E cineva care nu se teme în țara asta de factura de curent? se întreabă retoric cineva.
De duminică dimineață, când ora 4 va deveni ora 3, lumina zilei se va vedea pe perioade din ce în ce mai scurte. Cel mai devreme se va întuneca pe 21 decembrie: la 5 fără 10 după-amiază.
Atunci, lumina naturală a zilei va dura doar opt ore și 50 de minute, iar noaptea va fi cea mai lungă din an. Va avea 15 ore și 10 minute, pentru că se produce solstițiul de iarnă. Și, probabil, din punct de vedere al consumului de curent electric, lemn de foc, gaze sau peleți va fi și cea mai scumpă.