O misiune a FMI se va afla în România în perioada 27 ianuarie-10 februarie pentru a treia evaluare a acordului preventiv
O misiune a Fondului Monetar Internațional va ajunge în România pe 27 ianuarie, pentru a treia evaluare a acordului preventiv aflat în derulare, a anunțat miercuri reprezentantul rezident al FMI pentru România și Bulgaria, Guillermo Tolosa, citat de Agerpres.
„Vor avea loc consultări în cadrul Articolului IV și a treia evaluare a acordului Stand-By de tip preventiv încheiat cu România, care a fost aprobat în data de 27 septembrie 2013. Membrii misiunii vor discuta cu autoritățile române recentele evoluții ale economiei românești și prioritățile în reformele economice”, a explicat Tolosa.
„Membrii misiunii vor avea inclusiv întâlniri cu reprezentanți ai sectorului privat, ai partidelor politice, asociații profesionale și organizații neguvernamentale. La finalul misiunii va avea loc o conferință de presă pentru prezentarea concluziilor”, a mai precizat Guillermo Tolosa.
La discuțiile cu privire la acord vor participa echipe ale Comisiei Europene și Băncii Mondiale, potrivit unui comunict al reprezentanților FMI.
Misiunea FMI în România, condusă de Andrea Schaechter, se va încheia pe 10 februarie.