O bancă majoră din Europa este acuzată de „încălcări foarte grave” în relația cu clienții. Amenda pe care o riscă

O bancă majoră din Europa este acuzată de „încălcări foarte grave” în relația cu clienții. Amenda pe care o riscă
Foto: Pixabay

Autoritatea spaniolă de resort a anunțat, joi, că a deschis proceduri displinare împotriva Deutsche Bank pentru două presupuse „încălcări foarte grave” ale reglementărilor în consultanța oferită clienților spanioli cu privire la instrumentele financiare bazate pe valute, relatează Reuters.

Deutsche Bank a confirmat că a luat la cunoștință situația și spune că este vorba despre vânzarea de instrumente derivate valutare în Spania înainte de aprilie 2021.

„Deși nu putem comenta detaliile chestiunii, așa cum am afirmat anterior, banca reevaluează și sporește controalele și procesele relevante”, susțin reprezentanții Deutsche Bank.

Deutsche Bank, acuzată de „încălcări foarte grave” în relația cu clienții

Autoritatea spaniolă de supraveghere a pieței, CNMV, spune că procedurile au la bază și concluzii ale anchetelor interne pe care le-a efectuat Deutsche Bank. Deschiderea procedurilor nu influențează deznodământul, a explicat instituția.

CNMV susține că a identificat o încălcare foarte gravă a obligațiilor de transparență și o încălcare foarte gravă a sarcinii de a acționa în interesul clienților.

Deutsche Bank a fost amendată de CNMV cu 3 milioane de euro în martie 2022, pe motiv că ar fi aplicat marje semnificativ mai mari la răscumpărarea de către clienți a obligațiunilor structurate.

Purtătorul de cuvânt al CNMV nu a oferit detalii cu privire la eventuala amendă pe care o riscă Deutsche Bank în cadrul noilor proceduri disciplinare.

Legislația spaniolă de profil prevede că încălcările grave pot fi sancționate cu amenzi de 5 milioane de euro sau de 5 ori mai mari decât profitul brut realizat sau pierderea evitată ca urmare a încălcării, 5% din resursele proprii ale entității în cauză, 5% din totalul fondurilor, fie că este vorba despre cele proprii sau ale terților.

Amenzile pot urca la 10% din cifra de afaceri anuală totală a entității în cauză.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)