O bancă din Bacău, anchetată de DNA pentru că ar fi golit conturile unui client

O bancă din Bacău, anchetată de DNA pentru că ar fi golit conturile unui client

O banca din Bacău a intrat în atenția DNA, după ce procurorii anticorupție au început să verifice acuzațiile aduse de un bărbat care susține că în urma unei operațiuni de stornare, pusă la cale de angajații instituției, a rămas fără un teren și fără suma de un milion și jumătate de euro.

Dosarul a fost preluat de Direcția Națională Anticorupție de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Bacău, după ce timp de 3 ani anchetatorii nu au făcut niciun pas în acest caz.

Banca a intrat în atentia procurorilor DNA, dupa ce în 2007, unitatea a fost acuzată de un băcăuan că i-ar fi golit conturile.

Cazul a fost declarat, la acea vreme, atât la Banca Națională a României, cât și la Poliție, dar până acum oamenii legii nu au reușit să facă lumină în acest dosar.

De aceea procurorii DNA au decis să efectueze verificări amănunțite la sediul unității bancare.

În urmă cu 4 ani, un bărbat care locuiește în oraș a vândut un teren către o firmă din Iași. Societatea a făcut plata cu un credit, obținut de la respectiva bancă.

În urma tranzacţiei, în conturile băcăuanului ar fi fost depuşi un milion si jumătate de euro. Inițial, bărbatul a primit extrasele din care reieșea că banii există, dar câteva zile mai târziu, când bărbatul s-a dus să-i retragă, a avut o surpriză de proporții.

De la casierie a primit două extrase de cont prin care se arăta că sumele au fost retrase de către bancă printr-o operațiune de corectare a unei erori.

Banca ar fi revenit asupra deciziei de a credita firma din Iași, așa încât băcăuanul a rămas și fără teren, și fără bani.

Nu este pentru prima dată când respectiva bancă este implicată într-un scandal de stornare de fonduri.

În 2009, banca a fost acuzată de reprezentanții unui dealer de autoturisme de complicitate la un jaf.

Mai exact, administratorul, a fugit cu banii firmei, însă nu înainte de a cere și de a obține de la această bancă o extindere a liniei de credit, pentru care a pus gaj câteva zeci de mașini, unele dintre ele deja vândute clienților.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`