Un număr de 4.706.791 de pensionari era înregistrat în octombrie 2024 în România, cu 28.077 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.735 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Potrivit statisticilor CNPP, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.782.175 de persoane, dintre care 2.174.353 femei, în timp ce pensia medie era de 3.051 de lei.
Pensie anticipată au primit, în octombrie 2024, un număr de 4.420 de persoane (3.910 de lei pensie medie), pensie anticipată parțială 86.975 de persoane (2.736 de lei, pensia medie) și pensie de invaliditate 388.836 de persoane (pensie medie de 1.123 lei), dintre care 44.302 de persoane pentru gradul I de invaliditate (972 lei, pensie medie).
În aceeași lună, pensia de urmaș s-a acordat unui număr de 444.277 persoane (1.448 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 108 pensionari (540 de lei, în medie), poyrivit Profit.