Nouriel Roubini: O nouă furtună economică ar putea devasta lumea anul viitor

Publicat: 17 11. 2012, 12:12
Foto: charlierose.com

O nouă furtună economică ar putea afecta întreaga lume în anul 2013, notează The Telegraph.

Avertismentul vine de la economistul care a prevestit şi criza economică din 2008, Nouriel Roubini.

Acesta a declarat într-un interviu că este foarte preocupat de condiţiile din zona euro, în condiţiile în care ultimele date indică faptul că Uniunea Europeană a intrat în recesiune şi previziunile arată că naţiunile de la periferia Uniunii, respectiv Italia, Spania, Cipru vor ramane în recesiune şi în anul 2013.

„O furtună economică perfectă nu este scenariul meu de bază. Scenariul meu de bază ia în calcul o creştere economică minoră pentru ţările cu o economie avansată, şi recesiune în altele, precum în zona euro, în Marea Britanie, în Japonia, dar nu şi în Statele Unite, dar şi o încetinire a creşterii economice a pieţelor emergente”, a afirmat Nouriel Roubini.

Economistul este de părere că ar s-ar putea crea o „furtună perfectă” în lumea economică, în cazul în care criza fiscală din Statele Unite s-ar amplifica şi ar intra în recesiune şi dacă situaţia din zona euro se înrăutățește.