Noul ministru al Fondurilor Europene, Marius Nica, mai sceptic decât predecesorul său, Eugen Teodorovici, când vine vorba de rata de absobție a fondurilor UE pe 2015

Noul ministru al Fondurilor Europene, Marius Nica, mai sceptic decât predecesorul său, Eugen Teodorovici, când vine vorba de rata de absobție a fondurilor UE pe 2015
Foto: digi24.ro

Noul ministru al Fondurilor Europene, Marius Nica, s-a arătat mai sceptic decât predecesorul său, Eugen Teodorovici, în privința ratei de absorbție a fondurilor UE pe 2015.

Astfel noul ministru a declarat luni că el crede că România va avea o rată de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune în intervalul 60%-80% la sfârșitul anului 2015 și nu de 80% cum a declarat ca predecesor său, informează HotNews.

„Pornesc de la ideea că putem avea o rată de absorbție care să se încadreze în acest an în intervalul 60% – 80%. În acest sens, depunem eforturi susținute, în continuare, având în vedere că 2015, vă reamintesc, este ultimul an în care mai putem cheltui fondurile alocate de UE pentru perioada de programare 2007-2013”, a declarat, Nica, potrivit unui comunicat al MFE.

În acest moment, contractele de finanțare semnate cu beneficiarii însumează cheltuieli eligibile de aproximativ 26,4 miliarde de euro, din care fondurile UE reprezintă circa 20,7 miliarde, corespunzând la 109% din alocarea UE 2007-2013, se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, fostul ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, își fixase un obiectiv mai ambitios decât estimarea lui Marius Nica.

„Vom ajunge la o rată de absorbție de aproximativ 80% la sfârșitul acestui an, un an crucial deoarece este ultimul în care mai putem atrage fondurile alocate pentru perioada de programare 2007 – 2013”, spunea Teodorovici în 3 martie 2015.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)