Noul Cod fiscal: Contribuțiile de asigurări, obligatorii pentru toate veniturile persoanelor care desfășoară activități independente sau au drepturi de autor, indiferent dacă sunt și salariate

Publicat: 09 07. 2015, 16:41
Foto: biziday.ro

Legislația fiscală se va modifica substanțial de anul viitor. Noul Cod fiscal schimbă aspecte esențiale ale impozitării aplicabile, cum ar fi: regimul microîntreprinderilor, contribuții sociale, taxe locale, precum și impozitarea salariilor și a  celorlalte venituri.

Potrivit unei analize a specialiștilor Contexpert publicată de avocatnet.ro, cele mai importante noutați aduse de noul Cod fiscal de la 1 ianuarie 2016 sunt:

Taxa pe valoarea adaugataă scade cu cinci puncte procentuale – Aceasta va fi redusă de la 24% la 19%.

Tot la capitolul TVA, noile reglementari introduc taxarea inversă pentru livrarea de clădiri, părți de clădire și terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare.

Impozitul pe microîntreprinderi– Acesta rămâne 3%. Prin excepție, pentru primele 24 de luni de la data înregistrării persoanei juridice, cota este de 1% pentru persoanele juridice române nou înființate care au cel puțin un salariat, iar acționarii/asociații nu au deținut titluri de participare la alte persoane juridice.

PFA vor plăti contribuții, chiar dacă sunt și salariate – Contribuțiile de asigurari vor fi obligatorii pentru toate veniturile persoanelor care desfășoară activități independente sau au drepturi de autor, indiferent dacă persoanele fizice cu activități independente sau drepturi de autor sunt concomitent salariate. Schimbarea este una majora având în vedere că, în momentul de față, pentru veniturile din drepturi de autor, contribuția de sănătate nu se plătește de către persoanele care sunt salariate.

Potrivit sursei citate, noul Cod fiscal va introduce contributia de pensii de 10,5% pentru toate venturile din activitați independente, dar se va putea opta și pentru plata contribuției angajatorului de 15,3%.

Contribuțiile de asigurari sociale de sănătate vor fi plafonate la nivelul a 5 salarii medii pe economie lunare.

Impozitarea salariilor
– diurna va fi deductibilă și  pentru administratorii și directorii cu contract de mandat. Ca și în cazul angajaților, suma care depășeste 42,5 lei se va considera venit impozabil și se va taxa cu toate impozitele și contribuțiile de asigurări sociale.

Impozitarea veniturilor din dividende –  Acesta va scădea de la 16% la 5%, însă stabilește în același timp și ca CASS va deveni obligatorie pentru veniturile obținute din dividende.

Impozitarea veniturilor din chirii –  va crește cota de cheltuieli forfetare care pot fi deduse la calcularea impozitului pe veniturile din chirii de la 25% la 40%, fiind astfel diminuat impozitul pe venit datorat.

Totodata, va crește baza de calcul la care se va aplica contribuția la sănătate de la maximum 5 câștiguri salariale medii brute pe an la maximum 5 câștiguri salariale medii brute lunare. Astfel, contribuția la sănătate va crește de la aproximativ 700 lei pe an, cât era valoarea maximă datorată până acum, la aproximativ 8.000 lei pe an.

Taxa pe construcții speciale, eliminată
– Impozitul, cunoscut drept “taxa pe stâlp”, este de 1,5% și trebuie achitat acum pentru mai multe tipuri de constructii deținute de firme.

Accizele la carburanți scad cu până la 20%.

Și accizele la băuturile alcoolice vor fi micșorate. Acciza la cafea va fi eliminată, la fel și pentru produsele de lux (bijuterii, confecții din blănuri, autoturisme, bărci).

Impozitul pe cladiri -  vor fi impozitate în funcție de destinație (rezidențiale, nerezidențiale sau mixte), și nu în funcție de proprietar (persoană juridică sau fizică).

Impozitul pe teren – Pentru terenurile situate în  intravilan au fost introduse limite minime și maxime, pe ranguri de localitați și zone si a fost introdusa posibilitatea de scutire sau reducere a impozitului pe mijloacele de transport agricole folosite exclusiv in domeniul agricol.

Limita minimă scade cu 20%, iar limita maximă crește cu 100%.