Noua taxă auto, denumită timbru de mediu, vine cu o formulă de calcul diferită care conduce la o creştere în medie cu aproape 10 procente a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 și Euro 3, şi o scădere cuprinsă între 60 și 90 de procente pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro. Timbrul de mediu de plăteşte doar o singură dată la prima înmatriculare pe piaţa din România.
Conform precizărilor făcute de guvernanți, taxa privind timbrul de mediu trebuia schimbată din trei motive. Întâi de toate, avea valori disproporționat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu țineau de puterea de cumparare a românilor.
În al doilea rând , în calculul său, taxa conținea în afara de emisia de dioxid de carbon și capacitatea cilindrică. În plus, aceasăa taxa era discriminatorie și atrăgea amenințări cu infrigementul din partea Uniunii Europene.
Modificările se referă acum la faptul că se taxează în principal emisiile generate de mașină. Referitor la valoarea noului timbru de mediu, aceasta diferă de la o categorie la alta. Sunt menținute cotele pentru mașinile cu tehnologie Euro 5 și cresc cotele pentru cele cu tehnologii Euro 4 și Euro 3. Pentru mașinile cu o tehnologie mai scăzută, timbrul de mediu va scădea, iar în cazul mașinilor cu tehnologia Euro 6, acesta este 0 ca valoare.
Timbrul de mediu se va plăti doar o singură dată, doar la prima înmatriculare pe piața din România și se va face ca și până acum la Administrația financiară. Scutiți de această plată vor fi cei care au plătit taxa în diferitele forme care a existat până acum. Banii colectați din încasarea acestei taxe se strâng la Administrația Fondului de Mediu, iar cei încasați în perioada următoare se vor folosi pentru restituiri către cei care au dat în judecată statul pentru încasarea ilegală a versiunii anterioare a taxei.
Sumele care vor rămâne în urma acestor restituiri vor merge spre diferite programe de mediu.
Pentru mașinile scoase din România și înmatriculate în alte țări , se restituie o parte din taxa platită, ca parte reziduală a acesteia.