Guvernul a aprobat luni proiectul de lege privitor la bugetul Ministerului Administrației și Internelor, care presupune reducerea numărului de personal. Actul normativ a fost transmis Parlamentului spre a fi dezbătut, informează Mediafax.
Bugetul MAI pentru 2011 este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, respectiv 1,38% din PIB, acesta prevăzând totodată şi disponibilizarea a 18.000 de angajaţi în 2011, în două etape.
Potrivit bugetului, în prima parte a acestui an vor fi disponibilizați peste 7.900 de angajați, iar în a doua parte, alți 10.000 de angajați din structurile de ordine publică.
La sfârșitul lunii decembrie, MAI afirma că trebuie să adopte măsuri de redimensionare a numărului de posture ocupate de polițiști, cadre miliare, soldați ți gradați voluntari, funcționari publici și personal contractual, România având o medie de 500 de lucrători la 100.000 de locuitori, cu 25 la sută peste media europeană.
În opinia MAI, programul anticriză, susținut de Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Mondială, reprezintă pentru țara noastră modalitatea prin care condițiile financiare se vor normaliza, inversând dezechilibrele economice și pregătirea redresării economice.