Studiile demostrează că organismul uman este mai sensibil noaptea la perturbările de mediu și la cerințele de organizare a muncii, iar perioadele de muncă în tura de noapte pot afecta sănătatea lucrătorilor și pot pune în pericol siguranța la locul de muncă.
Codul Muncii prevede dispoziții mai favorabile pentru cei care lucrează noaptea. Dar, pentru a beneficia de aceste drepturi, este obligatoriu să se identifice condițiile în care un angajat intră sau nu în categoria „salariatului de noapte”, conform Ziarul Unirea.
Cei care lucrează cel puțin trei ore între orele 22.00 și 6.00 sau cel puțin 30% din timpul său lunar. Așadar, există două repere, unul care vizează timpul zilnic de muncă și unul privind timpul lunar. Dacă o persoană îndeplinește una dintre aceste criterii, este considerat un salariat de noapte.
Chiar dacă programul de lucru se încheie la orele 00.00, în cazul unui contract cu normă întreagă, fără să includă limita de trei ore din programul zilnic de muncă, dacă orele calculate lunar depășesc limita de 30%, salariatul este considerat a fi unul de noapte.
Altfel spus, este de preferat, prin raportare la scopul Directivei care stă la baza art. 125-128 din Codul muncii, să se opteze pentru reducerea programului de lucru în zilele în care salariatul prestează cel puțin trei ore de muncă în intervalul 22:00 – 6:00, asigurându-se astfel un nivel de protecție superior.
Deși România nu a ratificat încă o convenție esențială (Convenția 171/1990 privind munca de noapte), o parte a sa se regăsește în Codul muncii prin transpunerea Directivei 2003/88/CE și astfel avem o serie de aspecte reglementate.
1. Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.
Încadrarea corectă în categoria salariaților de noapte vizează inclusiv munca suplimentară, asta pentru că nu se poate depăși media de 8 ore pe zi, iar dacă ținem cont și de repausul de 60 ore consecutive (48 săptămânal + 12 zilnic), constatăm că este dificil de stabilit un program care să includă, în intervalul de referință de 3 luni calendaristice, atât muncă de noapte, cât și suplimentară.
2. În cazul în care activitatea se desfășoară în condiții speciale sau deosebite de muncă, durata normală a timpului de lucru nu va depăși 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore.
Art. 125 alin (3) din Codul muncii preia dispozițiile art. 8 lit. b) din Directivă („lucrătorii de noapte a căror muncă implică riscuri speciale sau tensiuni fizice sau mintale deosebite să nu muncească mai mult de opt ore pe parcursul unei perioade de 24 de ore în care efectuează muncă de noapte”), însă precizarea că statele membre pot stabili prin legislația internă care sunt aceste locuri de muncă a condus la adoptarea sintagmei „condiții speciale sau deosebite de muncă”, ceea ce restrânge domeniul de aplicare.
3. Înainte de a începe activitatea de noapte, salariații vor efectua gratuit un examen medical, iar pe baza rezultatelor, medicul medicine muncii se va pronunța referitor la aptitudinea angajatului de a lucra noaptea.
Aici sunt două situații, atunci când munca de noapte este prevăzută în momentul angajării, iar a doua când după angajare lucrătorul trebuie să efectueze munca de noapte.
4. În cazul în care, deși inițial medicul specialist a considerat că lucrătorul este apt pentru prestarea activității pe timpul nopții, ulterior identifică probleme de sănătate care au legătură cu munca de noapte, nu sunt incidente dispozițiile art. 61 lit. c) din Codul muncii, ci angajatorul va lua măsuri pentru a trece lucrătorul în cauză la o muncă de zi pentru care este apt.
5. Femeile gravide, lăuze sau care alăptează pot presta muncă de noapte, dar este necesar acordul lor și numai în situația în care mediul constată și confirmă că nu le este pusă în pericol sănătatea.
6. Minorii nu pot presta muncă suplimentară, astfel că munca de noapte este interzisă.