Mugur Isărescu, IRONII despre cursul valutar: Al NAIBII sunt
Mulți oameni trăiesc cu impresia că cineva de la Banca Națională stabilește cursul, însă Mugur Isărescu este foarte tranșant și a declarat într-o conferință că de fapt nici una dintre tranzacțiile de pe piață nu se face prin Banca Națională, potrivitagerpres.ro.
„Sunt 26 de ani de când s-a înființat piața valutară în România. Am serbat-o anul trecut la Banca Națională și constatat cu uimire și cu tăcerea, să mă scuze bancherii, vinovată a băncilor că încă lumea crede că este cineva la Banca Națională care stabilește cursul. Pe mine ar putea să mă flateze când un fost ministru al Reformei zice cam așa, el se dădea acum vreo 20 de ani pentru piață valutară: cursul este în mâna domnului Isărescu. Nu serios? Deci al naibi sunt! Sunt între 2.000 și 10.000 de tranzacții zilnice.
Niciuna nu se face prin Banca Națională. Între bănci și clienți. Vreo 200-300 de tranzacții zilnice între bănci, pe piața interbancară. Bănuiesc că sunt peste 10.000 la casele de schimb valutar. Niciuna nu se face prin Banca Națională și atunci cum lăsați să bântuie bazaconia asta: cursul Băncii Naționale și cotația Băncii Naționale? Banca Națională nu cotează nimic. Ia la ora unu cursurile din piață, le face o medie și le transmite societății românești", a spus Isărescu, la o conferință de specialitate.
El a continuat prin a spune că de la sintagma „cursul pieței valutare calculat de banca națională” s-a ajuns la „cursul stabilit de BNR”.
„Să îmi spună mie cineva cum pot eu, ca să zic așa, să manipulez între 3.000 și 10.000 de operațiuni care nu se fac prin Banca Națională. Ce să le fac? Mă uit urât la ei sau sunt magician?”, a continuat Isărescu.