Mugur Isărescu: “Discuţia asta cu colectare mai bună, cu bătălia cu evaziunea o ştiu din anul 2000″

Mugur Isărescu: “Discuţia asta cu colectare mai bună, cu bătălia cu evaziunea o ştiu din anul 2000
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat vineri că Guvernul şi Parlamentul trebuie să gasească soluțiile pentru ca deficitul să fie dus în țintele asumate cu Uniunea Europeană. În acest sens, Mugur Isărescu a precizat că BNR va sprijini un mix de politici ce vizează scăderi de cheltuieli sau eventuale majorări de taxe, dar s-a declarat pesimist în privința creșterii colectării sau combaterea evaziunii fiscale.

Mugur Isărescu, despre gaura la buget

“Noi pornim în judecată aici de la faptul că atingerea ţintelor fiscal-bugetare este esenţială şi pentru atragerea banilor europeni, dar nu numai. Reducerea deficitelor externe este importantă pentru credibilitatea României şi pentru a ne putea finanţa cu restul deficitului, că România rămâne în deficit, la costuri mai reduse, că altfel stăm şi ne uităm la date.

Avem o cotaţie a credibilităţii ţării, să o numesc aşa peste media altor ţări, care au deficite mai mici şi vor avea şi inflaţie mai mare. Cu alte cuvinte, pornim de la faptul că Guvernul şi împreuna cu Parlamentul trebuie să gasească acea soluţie să ducă deficitele în ţintele pe care ni le-am asumat prin acord internaţional cu Uniunea Europeană. Cum se va face acest lucru? Noi sprijinim orice mix de politici, reduceri de cheltuieli, majorări de taxe care duc la acest lucru. Dar, atenţie, sprijinim ceea ce este realist”, a afirmat Mugur Isărescu.

El a adăugat că discuţia cu colectarea mai bună o ştie de 23 de ani, de când era prim-ministru.

“Discuţia asta cu colectare mai bună, cu bătălia cu evaziunea o ştiu din anul 2000. Când aud de fiecare dată colectare mai bună, mă gândesc la perioada în care am condus şi eu un guvern şi era acelasi lucru. Şi atunci aveam 32% venituri fiscale în PIB şi acum aveam numai 27. Gândim că o să apară aşa o minune care ne va ajuta să reducem”, a mai declarat guvernatorul BNR.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:16 - Elena Lasconi și George Simion, față în față la dezbaterea organizată de Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / “Am avut mai multe momente de cumpănă” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)