Mugur Isărescu (BNR): Am fost și eu cu stabilitatea prețurilor, că asta era, am fost și eu taliban în anii `90

Mugur Isărescu (BNR): Am fost și eu cu stabilitatea prețurilor, că asta era, am fost și eu taliban în anii `90
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, spune că în anii `90 era „taliban” în ceea ce privește nevoia de stabilitate a prețurilor, dar că între timp a văzut „cât de importantă e stabilitatea financiară”, transmite Agerpres.

Mugur Isărescu (BNR), despre stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară

Guvernatorul BNR a vorbit, joi, la o dezbatere, despre importanța stabilității financiare.

„Acei talibani care ziceau: «Domnule, stabilitatea preţurilor, se rezolvă toate celelalte…», au intrat, aşa, într-un declin. Am fost şi eu cu stabilitatea preţurilor, că asta era, am fost şi eu taliban, ca să zic aşa, în anii ’90, până când am dat cu capul de realităţi. Nu uitaţi că mi-am dat doctoratul, într-adevăr, în perioada comunistă, pentru flexibilitatea cursului. Şi ziceam, da flexibilitate, flotare liberă, dar eu în ’88-’89 când am susţinut teza vorbeam despre capitalişti, despre flotare liberă şi aşa mai parte. Nu mă gândeam la… Când am ajuns pe scaunul ăsta şi am dat cu capul de realităţi am văzut cât de importantă e stabilitatea financiară”, a declarat Mugur Isărescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:33 - Procurorul cere șase ani de închisoare pentru Matteo Salvini, vicepremierul Italiei, în dosarul deschis în 2019. Premierul Giorgia Meloni a reacționat dur
23:12 - Bărbat arestat după ce și-ar fi agresat sexual fiica vitregă, în Dâmbovița
22:52 - NATO putea face mai multe pentru a preveni războiul din Ucraina, spune Jens Stoltenberg: „Pentru a-i pune capăt, va trebui să existe din nou dialog cu Rusia”
22:32 - Accident groaznic în județul Teleorman. O persoană a murit și alte cinci au fost rănite / Una dintre victime a fost preluată cu elicopterul SMURD
22:11 - Ministrul de externe din Israel îl acuză pe Josep Borrell că „amintește de cei mai răi antisemiți din istorie”. Șeful diplomației UE criticase un atac israelian din Gaza
21:39 - Nicolae Ciucă: Am ajuns la Galați, în zonele lovite de calamitate și voi rămâne aici peste noapte. Solidaritatea și compansiunea fac o comunitate puternică (VIDEO)
21:18 - Inundațiile au făcut prăpăd în estul României. Imagini cutremurătoare din Galați, județul care se confruntă cu cea mai dificilă situație (FOTO)
20:58 - George Stângă (PNL), despre inundațiile din Galați: Zona nu este la primul eveniment de acest fel. Cei responsabili nu au învățat nimic. Prefectura și Consiliul Județean au dat dovadă de un amatorism ieșit din comun (VIDEO)
20:32 - România, victorie dramatică împotriva Chinei în Cupa Davis. Cezar Crețu a adus punctul decisiv, după un nou succes în trei seturi
20:14 - Cutremur sâmbătă în România