Moody’s ar putea reduce ratingurile statelor din zona euro din cauza Greciei şi Spaniei

Moody's ar putea reduce ratingurile statelor din zona euro din cauza Greciei şi Spaniei

În contextul evoluției situației din Grecia și Spania, agenția de evaluare financiară Moody’s ar putea scădea ratingul mai multor state din zona euro, inclusiv a celor ce beneficiază de nota maximă „Aaa”, precum Franţa sau Germania, a prevenit agenţia de rating financiar vineri, potrivit AFP.

Recentele evoluţii din Spania şi Grecia ar putea determina măsuri asupra notelor mai multor state din zona euro„, se arată într-un comunicat Moody’s.

O eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar putea pune presiuni suplimentare asupra ratingurilor statelor din regiune, susțin analiștii agenției. Aceasta ar provoca pierderi substanţiale pentru investitorii şi titlurile greceşti atât direct din cauza conversiei din euro în moneda locală, cât şi indirect din cauza puternicelor perturbări macroeconomice care ar urma, apreciază Moody’s.

Riscul unei ieşiri a Greciei din zona euro ameninţă mai ales ratingurile de credit pentru Cipru (Ba1, perspectivă negativă), Portugalia (Ba3, perspectivă negativă), Irlanda (Ba1, perspectivă negativă), Italia (A3, perspectivă negativă) şi Spania (A3, perspectivă negativă).

Dacă Grecia va ieşi din zona euro, ameninţând chiar supravieţuirea monedei unice, Moody’s „va examina toate ratingurile statelor din zonă, inclusiv a celor cotate Aaa”, ratingul cel mai mare, precum Germania şi Franţa.

Celelalte state ale zonei euro care beneficiază de ratingul maxim Aaa din partea Moody’s sunt Austria, Finlanda, Luxemburg şi Olanda.

În schimb, conform Moody’s, „problema bancară a Spaniei este în mare măsură specifică şi nu ar trebui să reprezinte o sursă majoră de contagiune către alte state din zona euro, cu excepţia Italiei, care depinde de asemenea din ce în ce mai mult de Banca Centrala Europeană pentru finanţarea băncilor sale”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`