Moody’s a redus cu patru trepte ratingul Hidroelectrica, după cererea intrării în insolvență

Moody's a redus cu patru trepte ratingul Hidroelectrica, după cererea intrării în insolvență
Foto: finantistii.ro

Agenția de rating Moody’s a redus cu patru trepte ratingul Hidroelectrica, de la „Ba1” la „B2”, după ce compania şi-a cerut insolvenţa, şi a atribuit perspectivă negativă, avertizând că ar putea urma o nouă retrogradare.

„Retrogradarea (…) vine după ce compania şi-a cerut recent insolvenţa, ceea ce indică o creştere semnificativă a riscului de default (încetare de plăţi – n.r.) şi aduce în calcul natura imprevizibilă a procedurilor de insolvenţă. Coborârea ratingului reflectă de asemenea deteriorarea premiselor privind un eventual sprijin financiar din partea Guvernului român pentru Hidroelectrica în caz de necesitate, în contextul pasivităţii şi lipsei de transparenţă în privinţa evoluţiilor recente de la companie”, a declarat Richard Miratsky, vicepreşedinte şi senior analist în cadrul Moody’s, potrivit Mediafax.

Solicitarea de intrare în insolvenţă generează incertitudini în privinţa capacităţii şi flexibilităţii financiare a Hidroelectrica în privinţa onorării serviciului datoriei şi datoriilor scadente în perioada procesului de insolvenţă.

Evaluarea în continuarea a companiei depinde de decizia Tribunalului Bucureşti privind cererea de intrare în insolvenţă a comapnieie dar și de un eventual ajutor financiar acordat de Guvern.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din România, și-a cerut insolvența pe 15 iunie, iar primul termen în dosar este 20 iunie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`