Moneda unică, înger și demon. Finanțist elvețian: România e norocoasă că nu se află în zona euro

Publicat: 12 12. 2011, 14:23
Foto: mba.unisg.ch

Planul de austeritate fiscală agreat de liderii UE în cadrul summitului de Bruxeles este o lamă cu două tăișuri, România putându-se considera fericită că nu face parte din clubul select al statelor care au adoptat moneda unică europeană, a opinat la sfârșitul săptămânii trecute profesorul Winfried Ruigrok, şeful Institutului de Management Internațional al universității elvețiene St. Gallen. “Cred că România se poate considera fericită pentru că nu este în zona euro, în condiţiile actuale”, a spus el, citat de zf.ro.

„Deşi nu ştiu exact care este situaţia fiscală a României, cred că, dacă în contextul actual România era în zona euro, se confrunta cu o presiune enormă din partea Europei pentru tăierea de cheltuieli, ceea ce ar fi dus la multe proteste interne”, a adăugat Ruigrok.

Finanțistul și-a exprimat rezervele în privința determinării dovedite de acordul UE în condițiile economico-financiare actuale și a subliniat necesitatea unor măsuri suplimentare pentru stabilizarea economiei europene.

„Faptul că liderii europeni au ajuns la un acord este un pas bun, un pas important. Însă nu sunt sigur dacă deciziile luate la finalul zilei au fost destul de puternice. Deşi acum există mai multă forţă financiară care să susţină zona euro, aceasta putea fi întărită mult mai mult. Cred că vor fi necesari încă 800 -900 mld. euro care să susţină zona euro”, a declarat el la București în cadrul conferinței European International Business Academy (EIBA), la care au participat peste 400 de specialiști în domeniul afacerilor internaționale.

Ruigrok a explicat că riscul pe care și-l asumă Uniunea Europeană susținând statele cu probleme economice este de a se expune propagarii acestora și către economiile solide din vestul Europei. Potrivit finanțistului sustenabilitatea proiectului depinde în mare măsură de starea economică a populației din țările vizate de sprijinul UE.

„Multe schimbări au loc acum în economiile Greciei, Italiei sau Spaniei, iar veştile sunt pozitive. Dacă ne uităm la Irlanda, această ţară a reuşit să se redreseze economic într-o manieră care a creat multă tensiune, dar a arătat că se poate. Italia, deşi are atâtea probleme, are un popor bogat – partea bună este că datoria statului aparţine populaţiei, ceea ce înseamnă că riscul transmiterii problemelor în alte state nu este atât de ridicat. Nu acesta este însă cazul Greciei, unde datoriile sunt ale instituţiilor străine şi ar putea afecta alte ţări”, a mai spus el.

În privința avantajelor oferite de apartenența la zona euro, Ruigrok a subliniat că moneda unică înlesnește acesul produselor pe piața UE la preturi competitive și asigură o stabilitate statelor membre pe termen lung.

Accesul României în clubul statelor care au aderat la euro va fi mult mai dificil în contextul actual, a mai declarat Ruigrok.

„Europenii ştiu că nu pot să mai facă greşeli, cum a fost în cazul Greciei. Cifrele vor fi verificate de mult mai multe ori, cu condiţii mult mai restrictive decât în trecut, iar supravegherea din partea autorităţilor europene va fi mult mai solidă”, a explicat finanțistul.