Sibiul are, OFICIAL, MONEDĂ! Iată cum funcționează Sibcoin-ul

Publicat: 07 11. 2018, 16:43

Oficialii sibieni au anunțat că vor lansa prima monedă locală din România în cadrul unui eveniment la care vor participa reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Români şi persoane din industria HoReCa.

„Moneda locală circulă într-o zonă geografică limitată şi poate fi folosită doar în cadrul unei reţele locale/regionale de organizaţii. Nu înlocuieşte moneda naţională, nu se află în competiţie cu aceasta şi nu este tranzacţionată în sistemul bancar, fiind o monedă complementară. Moneda locală are drept scop încurajarea schimburilor locale şi construcţia de reţele locale/regionale de producţie si comerţ. Moneda locală nu pune în niciun fel în discuţie folosirea monedei naţionale oficiale, emisă de Banca Naţională şi garantată de Stat sau Uniunea Europeană, în cazul Euro”, au transmis reprezentanţii Consorţiului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, citați de digi24.ro.

Astfel, Sibcoin va fi lansat în 21 noiembrie, la Bucureşti, denumirea fiind aleasă printr-un concurs de soluţii la care au fost invitaţi să participe toţi cei interesaţi, câștigătorul fiind Eugen Ţîntar.

„Eu zic că i se poate spune simplu «Sibcoin», având deja un frate virtual, «Bitcoin». Simplu şi totuşi răsunător, în acelaşi timp reprezentativ”, şi-a motivat Țîntar propunerea.

Consorţiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 este format din Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaş, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu şi Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu.