Moment istoric – România a trecut de 50 miliarde euro sume nete, nerambursabile, primite de la bugetul UE
Totalul fondurilor primite – de trei ori mai mare decât contribuția României la bugetul UE
România a depășit, la finalul lunii iulie, suma de 50 de miliarde de euro în ceea ce privește soldul fluxurilor cu bugetul Uniunii Europene (UE).
Totalul fondurilor primite – de trei ori mai mare decât contribuția României la bugetul UE
Acesta este beneficiul net al României ca fonduri europene nerambursabile, după ce a atras 75,71 miliarde de euro, începând de la aderarea din 2007 și până la final de iulie 2022, și a contribuit în acest interval la bugetul Uniunii cu 25,58 miliarde euro, relevă datele analizate de Profit.ro.
De ce este important
Fondurile nerambursabile primite de la Comisia Europeană sunt o sursă importantă de bani pentru dezvoltarea României, inclusiv în ce privește proiecte mari, cum sunt cele de infrastructură.
România este un beneficiar net al bugetului UE, fiind unul dintre statele membre care accesează mai muți bani decât contribuie.
Acest mecanism ar trebui să ajute la reducerea disparităților de dezvoltare dintre statele membre.
Guvernul a suplimentat bugetul pentru ajutoare de stat.
În iunie, soldul fluxurilor era la 49,66 miliarde de euro. În cadrul PNRR, la data de 31 mai 2022, România a transmis Comisiei Europene prima cerere de plată aferentă implementării Planului, în valoare totală de 2,99 miliarde euro, din care 2,04 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 907,67 milioane euro sprijin sub formă de împrumut.