Mircea Fechet: Relocarea urșilor nu funcționează. S-au consumat sume imense de bani

Mircea Fechet: Relocarea urșilor nu funcționează. S-au consumat sume imense de bani
Srsa foto: Gettyimages

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că măsura relocării urșilor nu a dat niciun rezultat pozitiv. În cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, el a subliniat că un urs problemă rămâne problematic, indiferent de zona în care este relocat.

Un urs problemă rămâne un urs problemă. Ursul e mai puțin interesat dacă e în județul Argeș sau în județul Harghita sau Covasna sau Neamț,” a afirmat ministrul, potrivit news.ro.

Fechet a descris în detaliu procedura relocării urșilor, explicând dificultățile și costurile ridicate asociate acestei măsuri.

„S-au consumat sume imense de bani cu niște proceduri administrative și tehnice foarte greoaie. Să muți un urs dintr-un fond cinegetic într-altul, dintr-o localitate într-alta sau dintr-un județ într-altul, pe lângă faptul că nu faci altceva decât să muți problema de la tine din ogradă în ograda altcuiva, costă foarte mult,” a explicat ministrul.

Mircea Fechet a confirmat existența unor cazuri concrete de relocare între județe, menționând în special fondul cinegetic de la Bușteni.

„Din fondul cinegetic unde s-a petrecut tragedia de la Bușteni au fost relocați în ultimii ani peste 100 de urși. Oriunde. Pentru că procedura e să cauți mai întâi un alt fond cinegetic disponibil, care spune că i-ar mai încăpea încă un urs acolo, ceea ce e o provocare.”

Cu toate că a subliniat ineficiența relocării urșilor, Mircea Fechet nu a oferit o soluție concretă pentru gestionarea urșilor agresivi.

„Putem spune astăzi că am pierdut timpul, am risipit resursele, pentru că măsura relocării nu a dat niciun fel de rezultat. Este evident că avem nevoie de soluții noi, mai eficiente, pentru a gestiona aceste situații complexe”, a concluzionat Mircea Fechet.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`