Mircea Coșea: Ne așteptăm la creșteri de prețuri în continuare și la o lovitură puternică, din aprilie, a facturilor. Nu reușim nici să aducem la termen banii din PNRR. Guvernul e dator să ia decizii rapid (VIDEO)

Publicat: 04 01. 2022, 10:39

Profesorul Mircea Coșea a declarat marți, pentru B1 TV, că scumpirile vor continua, iar situația va deveni mult mai gravă, căci, din aprilie, nu vor mai fi în vigoare măsurile care acum țin cât de cât în frâu prețurile la energie. Toate sectoarele economice vor fi afectate mai mult sau mai puțin, iar calitatea vieții românilor va scădea. O altă problemă va fi că banii din PNRR nu vor ajunge la timp deoarece decidenții politici nu reușesc să îndeplinească rapid reformele și angajamentele asumate. În aceste condiții, a punctat Coșea, Guvernul, mai ales prin

Ministerul Energiei și Ministerul Agriculturii, trebuie să ia decizii rapid pentru a-i ajuta pe români.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Șirilor B1 TV, prezentate de Aneta Sîngeorzan.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Cum va arăta economia României în 2022. Explicațiile lui Mircea Coșea

„Ne așteptăm la creșteri de prețuri în continuare, la scăderea puterii de cumpărare a oamenilor, la o lovitură puternică, începând din aprilie, a facturilor, că România nu va mai beneficia de măsurile care au blocat o anumită perioadă creștrea facturilor și, lucrul poate cel mai grav, nu reușim să aducem la termen în România banii din PNRR.

Deocamdată nu s-au îndeplinit toate condițiile pentru 2021. Știu că se fac eforturi la Guvern, dar e evident că o întârziere va fi. Această întârziere poate să ne coste șase – șapte luni, perioadă foarte dificilă pentru România, deci trebuie să fim precauți cu ce se întâmplă noi, cetățeni: să ne chibzuim mai bine banii, să fim mai atenți cu investițiile pe care vrem să le facem, că în 2022 caracteristica e lipsa de predictibilitate. Nu știm ce se va întâmpla”,a declarat Mircea Coșea, pentru B1 TV.

Coșea, despre problema inflației și soluții de sprijinire a populației

Inflația are un rol de contagiune. Chiar dacă în unele sectoare lucrurile merg bine – comerț online, distbuție, curierat – într-o mare de furtună nu poate exista o insulă de fericire. Inflația afectează pe toată lumea și are o componentă extrem de toxică – inflația prin energie, or energia e folosită de absolut toată lumea. Unele sectoare poate vor fi mai puțin afectate, poate vor face profit, dar nu vor avea capacitatea să rezolve problemele”, a mai spus economistul.

Coșea a insistat că Guvernul, mai ales prin Ministerul Energiei și Ministerul Agriculturii, trebuie să intervină rapid pentru a ajuta populația.

„A doua jumătate a anului e cea mai complicată pentru că nu doar că inflația monetaristă va afecta România mai mult decât până cum, dar nu vom mai beneficia de măsurile pe care Guvernul le-a luat pentru a bloca într-o anumită măsură prețurile la energie.

Trebuie luate măsuri urgente. Guvernul e dator să ia o decizie politică imediat în legătură cu ce se va întâmpla. Măsuri sunt în două direcții. În domeniul enegiei – până acum Ministerul Energiei n-a făcut nimic, doar a dat niște semnale, a condamnat acțiuni de speculă și el ar trebui să facă o celulă de criză și o activitate de găsire a unor soluții imediate de reparate a greșelilor făcute sub denumirea generică de ”liberalizare a pieței”, care, în fapt, a fost un acces la speculă – trebuie luate măsuri ca în martie – aprilie să nu ne întoarce de unde am plecat.

Prețurile la energie nu se vor tempera, că pe plan global au o tendință de creștere. În condițiile în care bugetele familiilor sunt limitate, veniturile sunt înghețate în cea mai mare parte, înseamnă că acest cost al energiei va afecta calitatea vieții. Atunci intervine o altă politică imediată, ce a a politicilor agrare. Ministerul Agriculturii trebuie să ia măsuri imediate de stimulare a procesatorilor interni, de aducere pe piață a produselor alimentare românești în cantități mari și la prețuri rezonabile”, a mai explicat Mircea Coșea, pentru B1 TV.