Ministrul Transporturilor: Începerea lucrărilor din Master Plan va convinge muncitorii români să revină în ţară

Publicat: 25 02. 2015, 15:19

Ministrul Transporturilor a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că începerea lucrărilor la Master Plan va convinge muncitorii români sp revină în țară.

„La discuţiile pe care le-am avut cu un grup mare de companii, unul dintre conducătorii acelei companii, după ce i-am arătat Master Planul, mi-a explicat următorul lucru: «Domnule ministru, în urmă cu 12-13 ani, lucram în Portugalia. Şi portughezii erau, vreun milion jumate-două milioane, la căpşuni sau ca fierar-betonişti în toată Europa. În momentul în care au început (lucrările – n.r.), s-au întors acasă un milion de portughezi din forţa activă de muncă»”, a relatat ministrul Transporturilor, Ioan Rus, citat de Mediafax.

Rus consideră că  foarte mulţi dintre românii care în prezent lucrează ca fierar-betonit sau dulgher în alte state europene vor reveni în ţară, pentru un salariu mai mare sau în „condiţii rezonabile”.

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu – Braşov (103 km), Ploieşti – Comarnic (49 km), Craiova – Piteşti (115 km), Comarnic – Braşov (54 km), Braşov – Bacău (158 km) şi Gilău – Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,58 miliarde euro fără TVA.

În plus, Master Planul cuprinde construcţia de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 km, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro fără TVA.