Sebastian Burduja (PNL), ministrul Energiei, a anunțat că un tribunal din Washington a emis o decizie de respingere a acţiunii în anulare depusă de Alpiq AG Elveţia împotriva Statului Român, reprezentat în proces de ministerul pe care îl conduce. Astfel, au fost respinse definitiv pretenţiile Alpiq de a primi despăgubiri de sute de milioane de euro.
„DA, SE POATE! Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor legate de Investiţii de la Washington (ICSID) a emis decizia de respingere a acţiunii în anulare depusă de Alpiq AG Elveţia împotriva Statului Român, reprezentat în proces de Ministerul Energiei. Prin această soluţie DEFINITIVĂ a fost menţinută hotărârea prin care pretenţiile Alpiq au fost respinse în totalitate, considerând nefondată solicitarea de a primi despăgubiri în valoare de cca. 450 de milioane de dolari pentru denunţarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie a traderilor cu Hidroelectrica.
Statul român primește cheltuielile de judecată și evită plata a sute de milioane de euro ca despăgubiri. Așa se întâmplă când ne apărăm bine și profesionist. Hotărârea definitivă a tribunalului arbitral internațional de la Washington aduce României o binemeritată victorie la peste opt ani de la startul procedurii arbitrale”, a transmis Sebastian Burduja, pe Facebook, mulțumind apoi echipelor de avocați care au lucrat la acest proces.
Potrivit News.ro, în iunie 2013, Alpiq Romindustries a solicitat Tribunalului Bucureşti să oblige Hidroelectrica şi Euro Insol la plata sumei de 398,6 milioane lei drept despăgubiri pentru denunţarea de către administratorul judiciar a contractului de vânzare energie. Cererea a fost respinsă.
„Alpiq Romindustries a mai pierdut un proces cu Hidroelectrica, în luna februarie 2016, când prin sentinţa 1.040 din 12 februarie 2016 pronunţata de Tribunalul Bucureşti în dosarul 36549/3/2012, i-au fost respinse despăgubiri de 527.790.918,03 lei, solicitate pentru nelivrarea întregii cantităţi de energie în perioada de secetă hidrologică din 2011 – 2012”, a declarat atunci avocatul Remus Borza, coordonatorul Euro Insol.
Potrivit administratorului judiciar Euro Insol, contractul cu Alpiq Romindustries a generat, în perioada 2006 – 31 mai 2012, o pierdere de aproximativ 422,03 milioane lei
„Din energia disponibilizată prin denunţarea acestui contract păgubos Hidroelectrica a obţinut doar în perioada august 2012 – decembrie 2015 venituri suplimentare de peste 220 milioane lei”, a mai susținut Borza la momentul respectiv.