Ministrul Mediului: Doar deşeurile care aduc valoare economiei prin reciclare pot intra în ţară

Ministrul Mediului: Doar deşeurile care aduc valoare economiei prin reciclare pot intra în ţară
Foto: ISU Arad

Autorităţile au oprit, în acest an, peste 3.000 de tone de deşeuri care urmau să intre în ţară ilegal şi au întocmit nouă dosare penale pentru transferuri ilegale de deşeuri, a anunţat ministrul Mediului, Barna Tanczos.

Doar deșeurile profitabile pot intra în țară

„România nu va deveni groapa de gunoi a Europei: anul acesta au fost oprite peste 3.000 de tone de deşeuri care urmau să intre în ţară ilegal.

În anul 2022 am pus în funcţiune sistemul de trasabilitate pentru transportul transfrontalier al deşeurilor şi am limitat numărul punctelor de trecere a frontierei pentru importul deşeurilor şi al mărfurilor second-hand.

Doar deşeurile care aduc valoare economiei prin reciclare pot intra în ţară”, a scris, miercuri, ministrul Mediului, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a arătat, totodată, că au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 607.000 lei şi două avertismente şi au fost întocmite nouă dosare penale pentru transferuri ilegale de deşeuri.

De asemenea, prin RoAFM, a fost asigurată trasabilitatea a 6.360 de tranzacţii, asigurând reciclarea cantităţilor de deşeuri urmărite/verificate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”
15:56 - Ce este biletul zilei la pariuri online?
15:54 - Ce sunt serverele dedicate și când ai nevoie de unul?
15:39 - Lavrin Covaci (PSD), despre decizia ministrului Muncii de a trimite Corpul de Control la Casa de Pensii: „Se face în interesul beneficiarilor”
15:35 - Activitatea RAR e blocată în toată țara. Este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP