Ministrul grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, a declarat joi că țara sa nu poate reveni la vechea monedă, drahma, pentru că matrițele au fost distruse, informează AFP.
”Nu avem capacitatea de a tipări drahme. (…) Ne-am distrus matrițele, nu mai avem matrițe cu care să putem tipări drahme”, a declarat Yanis Varoufakis, explicând că în anul 2000, cu un an înainte ca Grecia să adere la zona euro, una din măsurile impuse a fost aceea de a distruge toate matrițele, în conformitate cu principiul de bază a blocului potrivit căruia „uniunea monetară este ireversibilă”.
Declarațiile oficialului de la Atena vin în contextul în care au luat amploare speculațiile conform cărora, după referendumul de la de duminică Grecia ar putea fi forțată să iasă din zona euro.
Yanis Varoufakis a mai spus că Executivul elen ar putea demisiona dacă majoritatea grecilor va vota la referendumul de duminică în favoarea propunerii de acord a creditorilor țării.
La sfârșitul săptămânii trecute premierul Alexis Tsipras a anunțat organizarea unui referendum având ca temă ultima ofertă de acord făcută Greciei de către creditorii săi.