Ministrul Finanțelor Publice a declarat, la finalul discuțiilor avute cu Sindicatele din Învățământ, că majorarea salariilor profesorilor depinde de execuția bugetară la nouă luni de zile.
“Trebuie să facem și noi un calcul estimativ, pentru a ști exact care este impactul aplicării acestei creșteri pe întregul sector bugetar. Acesta e primul pas. De asemenea, astăzi am spus foarte clar că este nevoie să știm execuția primelor nouă luni de zile ale acestui an, pentru a ști exact dacă până la final de an se poate, și dacă da, cu cât se poate aplica această majorare pentru Educație. A fost o primă discuție acum două zile, la Guvern, de 10% de la 1 decembrie, am spus noi, o devansare a ceea ce era scris în acordul încheiat pe educație din 2016, de 10%, adus mai devreme”, a spus Teodorovici, potrivit Agerpres.
Ministrul Finanțelor a subliniat și faptul că susține creșterea eficienței în orice sector al Economiei.
“Eu sunt pentru tot ce înseamnă creșterea eficienței, nu numai în Educație, și în orice sector al economiei. Au fost propuneri foarte bune făcute astăzi, și cred ca trebuie ținut cont, indiferent poate cât ar fi acel cost, pentru că trebuie să gândim pe termen lung, mai ales în Educație”, a mai spus Teodorovici.