Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat vineri, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, că săptămâna viitoare va prezenta noul mecanism după care va funcționa formularul în care se vor comasa alte cinci formulare, inclusiv controversata declarație 600.
Până atunci, ministrul a precizat că nimeni nu trebuie să depună niciun document la ANAF.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”Contribuabilii, văzând noul mecanism vor fi, spun eu, mulțumiți. Săptămâna viitoare, împreună cu echipa de la ministerul de Finanțe, vom prezenta, la nivelul echipei guvernamentale, noul mecanism. Tot săptămâna viitoare, sper să prezentăm și în mod public noul mecanism astfel încât să avem timp de consultare publică, discuție cu toți cei vizați, iar în prima parte a lunii martie, noul act normativ va consfinți noul mecanism – un singur formular.
Cele cinci formulare existente astăzi se vor comasa într-unul singur, dar și simplificate fiind, și o singură plată. Se va merge pe estimare și nu pe realizatul anului trecut. Omul va estima și va plăti în consecință până la finalul anului curent. Cei care au depus deja acest formular nu vor trebui să depună încă o dată acest formular, dacă suma din acest formular, fost 600, este mai mică decât au estimat, iar dacă vor să schimbe suma respectivă, să o estimeze la un alt nivel, atunci pot să o facă. Deci nu vor mai fi obligați.
Important este și faptul că nimeni nu-și va pierde calitatea de asigurat nici pe sănătate, nici pe partea socială. Lucrurile vor sta foarte clar, vom prezenta termenele noi de depunere a formularului unic, când se poate face plata, ce aduce nou acest formular, cum se simplifică el. Toate lucrurile acestea vor fi prezentate în mod public”, a declarat ministrul Finanțelor.
Întrebat dacă trebuie să depună cineva ceva la ANAF înainte de implementarea noului mecanism, Teodorovici a răspuns: ”Nu pentru că, chiar dacă o să mai întâmpine pe la ghișee opinii din partea funcționarilor care nu gândesc până la capăt… mesajul pe care l-a dat doamna prim-ministru și pe care l-am spus și eu în piață a fost foarte clar că atât timp cât lucrăm la noul mecanism, nu trebuie să mai depună contribuabulii acest formular.
Lumea trebuie să aștepte săptămâna viitoare și vor vedea exact când este noul termen și în ce format va fi formularul unic.
Referitor la prima plată, acel termen de 25 martie care este încă astăzi legal, va fi modificat”.