Ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu: Vom reduce contribuțiile sociale cu 5% sau TVA de la 24% la 19%

Ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu: Vom reduce contribuțiile sociale cu 5% sau TVA de la 24% la 19%

Ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, a reconfirmat, joi, intenția Guvernului de a reduce nivelul contribuțiilor sociale cu 5 puncte procentuale și a TVA de la 24% la 19%, în cazul în care evoluția economică va permite.

Chițoiu a precizat, în cadrul unei întâlniri cu membrii Camerei de Comerț Americane din România (AmCham), că una dintre cele două măsuri va fi implementată începând cu 1 ianuarie 2014.

Pe parcursul întâlnirii, discuțiile au punctat și măsurile de relansare economică, care vor fi adoptate de Guvern în perioada imediat următoare, precum reducerea TVA la pâine începând cu data de 1 iulie sau implementarea unei scheme de ajutor de stat prin care companiile vor putea accesa fonduri nerambursabile și care are ca obiectiv imediat crearea de noi locuri de muncă.

De asemenea, ministrul a subliniat necesitatea existenței unui parteneriat real între instituțiile statului și mediul de afaceri, accentuând „angajamentul de a se implica activ în reforma structurală a instituțiilor statului, cu precădere în cea a Administrației fiscale și a filosofiei care stă în spatele acestui parteneriat”, citează Wall-Street.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:34 - O dronă a fost găsită în apropierea unității militare Boboc, din Buzău
13:33 - Sorin Grindeanu: Pentru PSD, principala miză o reprezintă alegerile de duminică. Noi trebuie să câștigăm parlamentarele (VIDEO)
13:28 - Vecinii lui Călin Georgescu au aflat despre el tot de pe TikTok. Nu știau cine este până acum două săptămâni
13:23 - Dimitriu (USR): Declarațiile lui Georgescu te lovesc în fiecare neuron. Cu reptilienii s-a văzut, apa nu e apă, mai rămâne să ne spună că Pământul e plat / Sunt alarmat că serviciile nu și-au făcut treaba (VIDEO)
13:09 - Călin Georgescu crede că sucurile Pepsi sau Fanta conțin manocipuri: „Și intră în tine ca într-un laptop”
13:07 - Cristina Trăilă, întrebată despre susținerea Elenei Lasconi: PNL este un partid democratic. Nu poate ieși din calea europeană a României, nu se poate uita spre Serbia sau spre Belarus și în niciun caz spre Rusia (VIDEO)
12:53 - Reacția Deliei după declarația lui Călin Georgescu. „Femeia e doar ca să facă copii, de aia e ea”
12:50 - Moldovan (PSD), după ascensiunea lui Georgescu: „Eu când mă gândeam și toată lumea spunea că ‘vrem o țară ca afară’, nu mă gândeam la Belarus” (VIDEO)
12:45 - Theodor Paleologu, despre Călin Georgescu: „Tipul e dus cu pluta, se crede Mesia, spune că prin el acționează Dumnezeu”
12:37 - Mihai Tudose, șeful campaniei PSD la parlamentare: Alegerile de duminică pot să însemne rămânerea României pe o cale predictibilă sau să intrăm din nou în nu știu ce experimente (VIDEO)