Scandal între ministrul Energiei, Toma Petcu, și Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE). Joi, în cadrul conferinței “Energia în priză” s-a lăsat cu amenințări și acuazții grave.
Ministrul energiei a declarat că o comisie parlamentară analizează mecanismul de funcționare al Autorității și ar putea decide reorganizarea autorității, astfel încât unele activități să fie preluate de Guvern.
Replica lui Florin Tobescu, șef serviciu în cadrul ANRE, nu a întârziat. Acesta a lăsat să se înțeleagă că ministrul Energiei a manipulat pieța și a încălcat directivele europene.
"În 2007 ne-am asumat calitatea de membri ai UE, am acceptat aceste reguli pe care totuși dorim să le schimbăm. Nu putem să spunem că dorim ca ANRE, acest arbitru al pieței de energie, să fie în subordinea Guvernului sau al altei entități de natură politică. Înseamnă să ne întoarcem la anii 1990. După anii 1990, s-a considerat că rolul acelui minister-mamut să fie diminuat, să fie create autorități independente, iar coordonarea politică a ANRE ar însemna un uriaș pas înapoi care ar aduce clar un infringement din partea Uniunii Europene. Acest arbitru nu poate să fie supus niciunui partid politic, atât în fapt, cât și în teorie", a spus oficialul ANRE, potrivit Agerpres.
El s-a referit și la declarațiile ministrului despre funcționarea pieței și expirarea duratei de viață a reactorului 1 de la Cernavodă.
"În această situație, a declara din poziții cu responsabilitate maximă, că piața nu a funcționat sau că un reactor nu știu ce pățește tehnic sau din alte motive, reprezintă chiar o manipulare a pieței sau o tentativă de manipulare a pieței, lucru pedepsit în momentul de față de regulamentele Uniunii Europene", a mai spus Tobescu.
El a criticat Guvernul și pentru faptul că nu ia măsuri pentru protecția consumatorilor vulnerabili, în contextul în care prețul energiei este pe un trend crescător atât în România, cât și la nivel european.