Ministrul de Finanţe: TVA nu se reduce, pentru cota unică se mai discută

Ministrul de Finanţe: TVA nu se reduce, pentru cota unică se mai discută
Foto: B1 TV

Ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, a fost invitat, vineri, într-o Ediție specială a Știrilor B1 TV, realizată de Mădălina Pușcalău. Timp de o oră realizatoarea emisiunii și invitatul ei  au discutat despre criza actuală cu care se confruntă România, împrumutul FMI, deficitul bugetar, TVA-ul și cota unică.

În prima parte a emisiunii ,când ministrul de Finanțe a fost rugat să spună care sunt previziuniile anului 2011 și la ce trebuie să se aștepte românii, acesta a declarat că așa cum Traian Băsescu afirma, dacă „se renunță la reforma de consolidare fiscală, dacă salariile bugetare se măresc necontroloat, fără să existe o stabilitate financiară, totul se va duce pe apa sâmbetei„.

Gheorghe Ialomițianu a mai susținut că investițiile pe muncă trebuie luate în serios și trebuie ca cetățenii români să fie echilibrați cu cheltuielile pe care le fac. „Îmi doresc să dăm cât mai mulți bani pentru investiții„, a afirmat ministrul.

Întrebat dacă disponibilizări vor mai exista și anul acesta, Ialomițianu a spus că procesul de concedieri este unul continuu, și aproximativ 5000 de posturi finanțate vor fi reduse, asftel încât instituțiile statului să devină mai eficiente.

„Semnele sunt bune”

De asemenea, invitatul a mai fost întrebat în legătură cu reducerea cotei unice și dacă TVA-ul va mai fi majorat sau va fi redus.  Acesta a răspuns că în privința cotei unice încă nu este stabilit niciun plan, în continuare există discuții, cât despre TVA nu se poate vorbi de reducere, deoarece România nu „poate risca să rămână în incapacitate de plată„.

În prinvința împrumutului FMI, Gheorghe Ialomițianu s-a arătat optimist, declarând că și celelalte țări europene se împrumută, iar fără acest acord țara nu ar fi avut consolidare fiscală.

Toate țările se împrumută. Noi am avut nevoie de a implenta reforme pentru consolidarea fiscală, am avut nevoie de asistență. Acest acord ne-a dat posibilitatea ca România să aibă o încredere mai mare pe piețele financiare (…) Semnele sunt bune„.

Împrumutul FMI, o consolidare fiscală

La finalul emisiunii, Mădălina Pușcalău l-a rugat pe ministrul de Finanțe să le spună telespecatorilor cum va fi viața lor în 2011. Răspunsul acestuia a fost: „Nu vom mai lua măsuri dure. Începem să avem creștere, dar nu se va simți dintr-o dată, ci treptat. O să facem mai multe investiții ca să avem o stabilitate. Nu se va face de pe o zi pe alta, dar va exista„.

Sper ca pe viitor să vorbim de o cheltuire chibzuită a banilor. Românul va putea simți că ziua de mâine va fi mai bună ca ziua de ieri„, a mai dorit să adauge Gheorghe Ialomițianu.

Viața în 2011: Începem să avem creștere

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat suveranul pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”
22:01 - Cătălin Drulă: „Toată lumea confirmă că acolo sus, aproape de turul 2, este Elena Lasconi. Oamenii chiar au devenit foarte interesați. Își dau seama că nu vor o finală Ciolacu-Simion” (VIDEO)