Impozitarea veniturilor cultelor religioase a fost lansată în spațiul public de nenumărate ori, însă politicienii se feresc să vorbească despre o astfel de măsură. Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat că o discuție pe această temă ar putea avea loc la sfârșitul anului, atunci când se va elabora bugetul pe 2016.
“Asta este o discuţie pe care o vom avea eventual la final de an, când facem bugetul pe 2016, dar nu se va discuta acum”, a declarat Teodorovici, precizând că nu s-a pus această problemă la negocierile pentru noul Cod Fiscal şi noua lege a salarizării.
Potrivit unor surse guvernamentale citate de Gândul, s-ar putea ajunge la o măsură de impozitare a veniturilor mici ale Bisericii, precum cele obținute prin vânzarea de lumânări sau produse bisericești.
Patriarhia Română şi eparhiile sale au declarat anul trecut la Ministerul de Finanţe profituri totale de aproape 7,5 milioane de euro, bani înregistraţi în contabilitate ca excedent, pentru că structurile Bisericii Ortodoxe Române sunt entităţi juridice fără scop patrimonial.
Arhiepiscopia Bucureştilor a obținut un profit de 1,67 milioane euro în 2014, fiind urmată de Mitropolia Moldovei, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor şi de Arhiepiscopia Timişoarei.
BOR mai are și alte activități economice, precum agenția de pelerinaje din care obține bani frumoși. În 2014, agenția a avut un profit de 114.0000 euro, bani destinați susținerii activității radioului, televiziunii și ziarului pe care le deține.